★★★ Ignatie Grecu, Floare de har, Bucureşti, Ed. Semne, 2012

A apărut o nouă carte de versuri a ieromonahului Ignatie Grecu de la Mânăstirea Cernica, "Floare de har". Numele de mirean al autorului era Iordan Grecu.

Poezia din această carte este, în cea mai mare parte a ei, imnică şi extatică, ceea ce înseamnă şi monotonă. Dumnezeu este proslăvit, inevitabil, în cuvinte atent alese (cele mai multe de inspiraţie biblică) pentru ca nu cumva vreo formulare hazardată să aducă atingere autorităţii divine. Drept urmare, "personajul" dispare într-un diluviu de frumuseţe morală:

"Pe fiecare ram/ aprinse făclii/ luminează/ pururi/ calea ce duce/ la rai.// iată, Domnul/ vine/ să ridice,/ să mângâie/ şi să vindece,/ pentru totdeauna,/ pe cel căzut/ între tâlhari.// O, milă, cer fără de sfârşit!..."

Dacă ar cuprinde numai astfel de versuri volumul ar inspira, poate, respect, dar ar fi plictisitor. Din fericire, autorul, sensibil şi evlavios, are un instinct artistic care îl face să rupă din când în când tonul de proslăvire, lăsând loc dramatismului vieţii: "Casele s-au făcut mici/ s-au dărăpănat/ durerea/ le-a frânt pe toate/ de mijloc./ O frunză dacă/ ar cădea/ peste ele,/ numai o frunză,/ nu o stea,/ casele/ ar intra/ în pământ/ cu totul." Sau: "Pentru câţiva maci înfloriţi/ pe-o coastă înverzită de deal/ cucul mai cântă.// Pentru cei câţiva maci înfloriţi/ arzând mocnit/ sus pe deal/ din zori până târziu/ şi care atât de curând/ se vor stinge." Glorificarea lui Dumnezeu reuşeşte atunci când se face indirect, prin sesizarea a ceea ce este înălţător sau înduioşător în viaţa de fiecare zi: "Asinul zâmbeşte/ clipind molcom liniştit din ochi/ căci copitele sale mici, negre,/ se adâncesc în zăpadă/ fără să o murdărească!"

Ignatie Grecu este un poet talentat care, pentru a-şi valorifica deplin talentul, ar trebui să-şi ia mai multă libertate faţă de oblig