Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minori abuzaţi în câmpul muncii

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 14 septembrie 2012 ·

Inspectorii ITM au găsit zeci de cazuri în care tinerilor nu le-au fost respectate drepturile elementare de către angajatori

Tot mai mulţi angajatori ajung să abuzeze de lipsa de cunoaştere a legislaţiei în vigoare şi de nevoia de bani a unor minori. Fapt pentru care le calcă în picioare drepturile elementare. Chiar dacă pentru angajatori acestea par un simplu fleac, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare nu sunt de aceeaşi părere. Mai exact, este vorba despre nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, respectiv interdicţia efectuării muncii suplimentare de către persoane sub 18 ani, nestipularea în contractul individual de muncă a duratei concediului de odihnă şi a concediului de odihnă suplimentar pentru minori, nestipularea perioadei de preaviz, lipsa repartizării programului de lucru în cazul contractelor de muncă cu timp parţial. În orice caz, după amenzile cu destule zerouri, suntem siguri că agenţii economici în cauză se vor gândi de două ori înainte de a se mai deda la astfel de fapte. Sau poate nu!

Sute de controale, mii de sancţiuni

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat în cursul lunii august 200 de controale, din care 106 în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă şi 94 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Şi cum neregulile sunt de ordinul miilor, inspectorii au acordat 150 sancţiuni în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă şi 2.273 sancţiuni în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Şi cum sancţiunile nu se rezumă doar la o simplă hârtie cu regim special, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 334.500 lei, din care 254.500 lei pentru contravenţii în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă şi 80.000 lei pentru contravenţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. De altfel, ITM este instituţia care acordă, în baza le

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°