Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul consideră că acordul de mediu pentru exploatarea cu cianuri de la Certej a fost acordat ilegal

Publicat in Adevarul, vineri 14 septembrie 2012 ·

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că acordarea acestui acord a fost ilegală şi consideră că decizia de a da undă verde exploatării de la Certej, jdueţul Hunedoara, a fost una pur politică.

Acordul pentru exploatare a fost dar de reprezentanţii Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timiş, care are în "ogradă" şi judeţul Hunedoara. "Avizul s-a eliberat fără respectarea procedurilor legale şi se va trece în mod procedural la anularea sa. Cel mai grav este faptul că şefa agenţiei de acolo a rezolvat o problemă ce ţine de planul de guvernare a PDL-ului, fără niciun fel de control din partea guvernului", a spus Victor Ponta.

Unda verde pentru exploatarea de la mina Certej s-a dat din Timişoara. Urmează Roşia Montană?

Directorul Agenţiei Regionale de Mediu Timişoara, Gabriela Lambrino, a declarat, acum aproape douăsăptămâni, că legislaţia în vigoare nu o obligă să anunţe autoritatea naţională de mediu atunci când emite un acord de mediu similar cu cel emis pentru exploataţia minieră de la Certej. "În cadrul acestei instituţii nu am făcut politică. Nu a fost niciun fel de greşeală, aşa cum a constatat şi echipa de verificare din cadrul ministerului Mediului", a spus Gabriela Lambrino, directorul Agenţiei Regionale de Mediu Timişoara, pentru Antena 3.

Ministrul Mediului a luat act de spusele premierului şi promite o cercetare disciplinară. "Am cerut comisiei de disciplină să facă o anchetă administrativă în privinţa celor care au făcut parte din echipa care a eliberat acest acord de mediu, unul total ilegal", a spus Rovana Plumb. decizia finală în privinţa acordului de mediu pentru exploatarea minieră de la Certej a fost luată la Deva, la începutul lunii iunie, în prezenţa Georgetei Barabaş, actual consilier al ministrului Mediului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum o ora
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 46 minute
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 6 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum o ora
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Alertă în Suceava: o fată de 11 ani, dată dispărută de părinți. A plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă

Adevarul acum 51 minute
O fată de 11 ani a dispărut după ce a plecat de la școală spre casă, iar autoritățile cer sprijinul populației pentru găsirea ei.

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 5 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Venezuela a închis ambasada din Norvegia, la trei zile după ce lidera opoziţiei a primit Premiul Nobel pentru Pace

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Venezuela şi-a închis ambasada din Oslo fără nicio explicaţie, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, la trei zile după ce lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a pr

Ministrul Sănătăţii: În curând, marii arşi vor fi trataţi în România, acasă / Ministrul prezintă stadiul centrelor de la Târgu Mureş şi Timişoara

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, stadiul pregătirii centrelor de mari arşi din ţară şi precizează că cel de la Târgu Mureş ar putea funcţiona din primăvara viitoare. ”Ministerul Sănătăţii construieşte centre pentru marii

Volodimir Zelenski merge vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump

Gandul acum 2 ore
După medierea conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump trece pe alt continent. Președintele american îl va primi vineri la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a confirmat întrevederea, spunând că c

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/19°
mar.

10°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
Iasi
acum

lun.

7°/14°
mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/18°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/16°
mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°