HCM Constanţa este principala favorită la titlu, dar Ştiinţa Bacău şi HC Odorhei îi ameninţă supremaţia.
Ca şi în campionatul feminin, echipele pot înscrie pe foaia de joc din acest sezon câte cinci handbalişti străini.
Aihan Omer, Vlad Caba, Vasile Stângă, Eliodor Voica sunt antrenori care şi-au pus amprenta pe handbalul românesc în ultimii ani. Cu toţii, foşti sau actuali selecţioneri, se vor regăsi la startul sezonului 2012-2013, motiv pentru care am putea spune că acest campionat poate fi şi unul al antrenorilor. De fapt, niciodată în istoria Ligii Naţionale nu s-a întâmplat ca mai bine din 50% din echipele angrenate în competiţie să fie pregătite de oameni care au avut pe mână sau sunt implicaţi şi la echipe reprezentative. La cifra de opt „selecţioneri“ contribuie şi macedoneanul Zlavko Sundovski, adus pe banca campioanei HCM Constanţa, după locul 5 ocupat la CE în iarnă cu naţionala ţării sale. „Sunt convins că vor fi orgolii mari, dar spre binele handbalului românesc. Ne aşteaptă o ligă echilibrată şi la vârf, nu se compară cu întrecerea feminină. Cu siguranţă, valoarea competiţiei va creşte în acest sezon“, a prefaţat disputa cu ceilalţi antrenori Vasile Stângă.
Cel puţin şapte echipe cu pretenţii
Campionatul masculin porneşte la sfârşitul acestei săptămâni cu HCM Constanţa în postură de mare favorită la titlu, dar cu Ştiinţa Bacău şi HC Odorhei capabile oricând să pună în dificultate campioana. Caraş Severin, Suceava, Poli Timişoara şi CSM Bucureşti se înscriu, la rândul lor, în lupta pentru cupele europene. „Constanţa se detaşează în mod clar faţă de celelelte grupări prin valoarea achiziţiilor şi jocul colectiv“, spune antrenorul Odorheiului, Vlad Caba. „Va fi o luptă strânsă, echipele nu mai sunt clar diferenţiate. Sunt jucători valoroşi, de echipă naţională, în toate cele trei formaţii care, teoretic, pornesc cu şa