În ultimele patru luni România a fost condusă de un guvern aflat în opoziţie. Ocupaţi cu alegerile locale şi cu referendumul privind suspendarea preşedintelui, liderii USL au confundat conducerea statului cu certurile, ţipetele şi ironiile aruncate până nu demult din băncile opoziţiei.

Guvernarea înseamnă măsuri concrete, asumate, nu un scandal continuu, culmea, cu instituţiile pe care ar trebui să le conduci sau cu care ar trebui să colaborezi.

Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta, preferă în locul guvernării o ceartă continuă. Poate au impresia că acest zgomot îi va face pe alegători să uite de şomaj, de inflaţie, de dobânzi, de pierderile companiilor de stat, de lipsa de transparenţă a instituţiilor, de starea drumurilor, de calitatea apei de la robinet sau de presiunea datoriei publice.

În loc să conducă, USL se ceartă şi se plânge. Se victimizează. De la administraţia publică la Curtea Constituţională, la înalţi oficiali ai UE şi la magistraţi, nimeni nu a scăpat de critica şi de acuzele social-liberalilor. Toţi sunt agresori iar USL o "biată victimă".

Această "biată victimă" are guvernul, o majoritate parlamentară de 56%, aproape 64% dintre toţi primarii din România, 53% dintre consilierii locali, 55% dintre cei judeţeni şi 36 de preşedinţi de consilii judeţene din 41.

Această "biată victimă", în primele 100 de zile de guvernare, a operat peste 500 de numiri în funcţii publice, printre care se numără şi toţi prefecţii şi majoritatea subprefecţilor din România. Mai mult decât atât, cele două servicii secrete, SIE şi SRI, au la vârful lor un fost membru marcant al PNL şi, respectiv, al PSD.

USL deţine toate pârghiile necesare pentru a guverna (în condiţiile în care justiţia este intangibilă din exterior) şi totuşi refuză actul guvernării.

Moştenirea lăsată de guvernele precedente nu este uşoară, dar niciun guvern