● Un fluture, zburătăcind năuc, prin preajma unei lacome omizi, îi spuse: „Fluşturatico ce eşti!“. Omida, uitîndu-se jur-împrejur: „Vorbeaţi cu mine, domnu’?“. ● Ce-şi spun şopîrlele, sorindu-se alene,/ pe resturile templelor elene,/ cînd lin adie vîntul printre lauri?/ „Vacs! Noi i-am apucat pe dinozauri.“ ● Povestea cameleonului (de Jean Cocteau): Un cameleon, care se aşezase, din întîmplare, pe un pled scoţian, muri după un ceas. De extenuare! ● Scarabeii intră, în bloc, pe scara B. Oscar (şi familia) intră pe scara O. Pe scara I, fireşte, Iscariotul. Pescarul de la VIII, pe scara lui. Pe scara E, cei care au escare. Administratorul e fericit… P.-S.: Cel care are,-n acest bloc model, acces la toate scările e Lascăr. I le oferă toţi pe ale lor. Numai că lui Lascăr i se rupe, neatent, cum e, la scări (şi trepte). ● Ce-şi spun lacertele, cu aer plictisit,/ într-un frumos arheologic sit [a nu se rostisait!],/ cu fresce-n care tropăie centauri?/ „Moft! Noi i-am apucat pe brontozauri.“ ● „Fluşturatico!“ îi spuse, într-o zi, alt fluture aceleiaşi omizi. „Pedofilule!“, răspunse domnişoara. ● Ce straniu: calul poartă şa, pe cînd şacalul… ● Un cameleon, de jale că o soră-i/ fugise-n lume, se-aşeză pe-un pat/ scoţian… Muri,-ntr-o oră,/ extenuat! ● Panseul unui puşti (3-4 ani) al unor prieteni francofoni, cînd şi-a surprins, în baie, mama topless: „Maman est un chameau avec les bosses devant“. ● Viaţa la ţară (à la Topîrceanu): Măcăleandru,-n/ oleandru,/ se hrăneşte cu nectar;/ clămpănitul lui alungă/ gîzele de cursă lungă/ pe o rază de-un ha. ● Poem (de Jean L’Anselme): Gontran de Miercurea-Cenuşii era un pictor renumit. Şi a rămas. Era de o onestitate maniacală. Cînd te gîndeşti la mîzgălicii noştri! În ruptul capului n-ar fi pictat pe cineva fără să înceapă cu scheletul, căruia-i adăuga, treptat, sistemele sanguin, respiratoriu, digestiv, nervos şi genital. Îşi desăv