Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLASA PREGĂTITOARE. Peste 100.000 de copii, în clasa 0. Ministrul Educaţiei a anunţat o EVALUARE

Publicat in Romania Libera, vineri 14 septembrie 2012 ·

Odată cu începerea anului şcolar 2012 - 2013, clasa pregătitoare este cuprinsă în învăţământul primar. Peste 128.000 de copii au fost înscrişi pentru clasa pregătitoare şi aproximativ 171.000 pentru clasa I în anul şcolar care începe pe 17 septembrie, potrivit Realitatea.net.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că la jumătatea anului va face o evaluare a clasei 0, încercând să găsească punctele tari, dar şi punctele slabe.

Potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei, dintre cei aproximativ 128.000 de elevi din clasa pregătitoare, peste 10.000 sunt numai în Capitală, pentru aceştia fiind formate 435 de clase, dintre care cinci la învăţământul special.

Sesiunile de formare la nivel naţional dedicate celor 8.000 de cadre didactice care le vor preda acestor copii s-au axat pe diseminarea informaţiilor necesare activităţilor specifice de la clasa pregătitoare.

Programul de formare continuă pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare totalizează 134 de ore, dintre care 40 de ore faţă în faţă şi 94 de ore online. Ambele programe sunt acreditate atât pentru formatori (10 credite profesionale transferabile), cât şi pentru cadrele didactice implicate (34 credite profesionale transferabile). Curriculumul programelor de formare a fost elaborat de Universitatea din Bucureşti şi Softwin (partea de e-learning), parteneri în proiect.

De altfel, zilele trecute, ministrul Ecaterina Andronescu a precizat că, la jumătatea anului şcolar, va fi făcută de către MECTS o evaluare a clasei pregătitoare. "La jumătatea anului şcolar noi vom face o evaluare şi vom aduna punctele tari şi punctele slabe ale prezenţei acestei clase în şcolile gimnaziale. De exemplu, mă gândesc că în pauze vor fi în aceeaşi curte copii care au cinci ani şi jumătate - şase ani şi copii care au 16 ani şi sigur de aici s-ar putea să apară

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 2 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 2 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 7 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°