Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Ţundrea: Adevăratul criminal a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare

Publicat in Adevarul, vineri 14 septembrie 2012 ·

Bărbatul judecat în cazul crimei pentru care Marcel Ţundrea a făcut 12 ani de închisoare fără să fie vinovat a fost condamnat definitiv de ICCJ la 25 de ani de detenţie, decizia fiind luată într-o cauză fără precedent, redeschisă după ce condamnarea lui Ţundrea a fost considerată eroare judiciară. În 29 martie, Gheorghe Avram a fost condamnat la 25 de ani de detenţie de magistraţii Curţii de Apel Craiova, care i-au mărit astfel pedeapsa cu trei ani faţă de sentinţa iniţială, dispusă de Tribunalul Gorj.

Decizia a fost atacată cu recurs de Gheorghe Avram la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care joi a decis definitiv condamnarea lui la 25 de ani de închisoare, menţinând astfel decizia Curţii de Apel Craiova, informează Mediafax.

Sentinţa instanţei supreme este definitivă, astfel că Gheorghe Avram va executa 25 de ani de închisoare.

Gheorghe Avram a fost trimis în judecată în martie 2011, după ce ancheta a fost instrumentată de Parchetul instanţei supreme, sub coordonarea directă a lui Marius Iacob, procuror şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme.

Marcel Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat 12, timp în care a făcut nenumărate demersuri pentru a arăta că este nevinovat, el fiind acuzat de viol şi omor.

Condamnare istorică în cazul Ţundrea

Presupusa victimă a fost o fată de 14 ani, din satul Pojogeni, lângă Târgu Cărbuneşti, găsită decedată pe malul unui pârâu în iunie 1992, Ţundrea fiind considerat atunci principalul suspect.

Un test ADN realizat în anul 2004 a evidenţiat faptul că nu Marcel Ţundrea a violat-o pe minora de 14 ani, testele ştiinţifice ulterioare indicându-l pe Gheorghe Avram ca autor al faptelor respective. Cei doi sunt din acelaşi sat, iar într-o perioadă au fost colegi de celulă în Penitenciarul Târgu Jiu, Avram fiind conda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Pană uriașă de curent, în mai multe țări din Europa, din cauza temperaturilor extreme. Ce regiuni sunt afectate

Wall-Street.ro acum 11 minute
O pană majoră de curent a lovit Muntenegru, Bosnia, Albania și cea mai mare parte a coastei Adriatice a Croației. Lipsa de energie electrică a blocat mai multe semafoare și a perturbat mai multe afaceri, lăsând, totodată cetățenii fără aer condițion

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Guvern Persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice

Ziua Constanta acum 46 minute
În cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată o hotărâre azi, 21 iunie 2024, privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°