Sunt medic specialist medicină internă şi, în calitatea de rezident anul 2 în cea de-a doua specialitate – diabet, nutriţie şi boli metabolice, am avut norocul să urmez un stagiu de două săptămâni într-un loc special, privilegiu pentru care trebuie să le mulţumesc celor care mi-au înlesnit vizita de lucru la Centrul Medical de Evaluare şi Recuperare pentru Copii şi Tineri „Cristian Şerban“ din Buziaş. Am dorit să muncesc acolo din pur interes medical şi am primit cu bucurie încuviinţarea de a lua parte, zi de zi, oră cu oră, la întreaga activitate desfăşurată de medici, asistenţi, educatori, specialişti în recuperare etc., cu dorinţa de a dobândi cât mai multe cunoştinţe, mai ales practice. Emoţia şi o oarecare teamă – de a merge într-un loc necunoscut – au fost repede depăşite, deoarece bunăvoinţa şi ospitalitatea oamenilor întâlniţi la Buziaş au fost fără margini, toţi fiind dornici să-mi răspundă la multele mele întrebări, cu competenţa pe care le-o mai cunoscusem şi cu ocazia unor simpozioane organizate acolo. Din prima până în ultima zi în care am „degustat“ activitatea Centrului, m-am gândit cum să-l definesc şi am ajuns la concluzia că această instituţie medicală este, întâi de toate, un spital cu un înalt nivel, nu doar de competenţă, ci şi de devotament, cu iz de staţiune, căci, chiar dacă Buziaşul nu mai este ce a fost din acest punct de vedere, vara mai ales, tot staţiune balneară rămâne. Mulţi pacienţi îl consideră a doua casă, un loc de adunare şi de convieţuire, pentru două săptămâni, pentru suferinzi de aceeaşi suferinţă. În concluzie, un loc minunat de îngrijire a sănătăţii, în care sunt trataţi şi instruiţi medical c Publicitate opii cu diabet zaharat tip 1 şi cu hemofilie. La început, fiindcă nu aveam suficientă experienţă, am fost derutată de variaţiile mari ale glicemiei, mai ales în primele zile după internare, de dozele de ins