“Libanul este mai mult decât o ţară, e un mesaj către Est şi către Vest”. Pancarte imense cu acest text şi cu chipul Papei Benedict al XVI-lea se înşirau astăzi pe drumul dinspre aeroportul “Rafic Hariri” spre Beirut.
Cuvintele aparţin însă lui Ioan Paul al II-lea, care a vizitat Libanul între 9 şi 11 mai 1997. (În decembrie 1964, în drum spre India, Papa Paul al VI-lea a fost primul Suveran Pontif care a călcat pe pământul Tării Cedrilor).
În octombrie 1978, în ziua intronizării sale - la trei ani după ce în Liban începuse războiul civil (1975-1990) – când a ieşit în Piaţa Sfantul Petru să-şi salute credincioşii, Ioan Paul al II-lea a zărit un om care purta deasupra capului un carton pe care scria “Sfinte Părinte, salvează Libanul”. Omul s-a pierdut repede în mulţime, dar Papa Wojtyla n-a uitat mesajul acela din prima lui zi de pontificat. I s-a înfipt în inimă, ca o săgeată, după cum le povestea apropiaţilor. “Doamne, s-a rugat el, lasă-mă să trăiesc cât să pot salva Libanul!...” Urma să facă multe pentru libanezi, nu numai pentru cele şase rituri creştine: maronit, melkit, armean, caldeean sirian, latin.
Ieri, Benedict al XVI-lea a coborât îngândurat din avion. Nici astăzi nu e pace sub cedrii, iar graniţa cu Siria e la 50 de kilometri.
Suveranul Pontif a fost întâmpinat de generalul Michel Suleiman, singurul presedinte creştin din Orientul Mijlociu.
Pentru că, dintre cei 4.125.127 locuitori, 59 la sută sunt musulmani (jumătate sunniţi, jumătate şiiţi), iar 39 la sută sunt creştini de toate denominaţiunile (comunitatea cea mai numeroasă fiind a maroniţilor), puterea e împărţită conform unui algoritm confesionalist. Preşedintele ţării (ales pe o perioadă de 6 ani) e întotdeauna creştin maronit, premierul – musulman sunnit, iar preşedintele Parlamentului musulman şiit.
„Hezballah îi urează Papei bun venit pe pământul coexist
