Cea mai frumoasă poveste de dragoste
Draga mea prietenă "Formula AS”,
Cred c-ar trebui să încep prin a explica îndrăzneala cu care m-am adresat, numindu-te prietenă, însă cum poţi numi o publicaţie cu care ai făcut cunoştinţă prin anii '94, cu care te-ai întâlnit săptămânal, care ţi-a adus bucurii în suflet, ţi-a fost de folos, şi care prin tot ceea ce şi cum scrie, nu te-a dezamăgit niciodată? Toate secţiunile publicaţiei sunt interesante şi îmi plac, dar cea pe care o citesc prima este "Asul de inimă”. Am trăit intens alături de cei ce şi-au publicat poveştile de dragoste, vâltoarea iubirii lor, romantismul, dar şi dezamăgirile.
În anii tinereţii, am trăit şi eu un astfel de sentiment, o iubire scurtă, dar intensă, pe care aş numi-o "O iubire de-o vară”. Aveam douăzeci şi patru de ani, terminasem o facultate, aveam un serviciu stabil, făceam ceea ce-mi plăcea. În mrejele dragostei nu prea mă lăsasem prinsă, căci atunci când ea apărea, lăsam să vorbească mai mult raţiunea, aşa că eram permanent în aşteptare, sperând că într-o zi... Şi ziua aceea a venit. A apărut brusc, într-un februarie cu iz primăvăratic, când printre colegii de şcoală am descoperit un tânăr înalt, atletic, chipeş care-mi căuta privirea. Şi, privindu-ne în ochi, am simţit un fior. A urmat un bileţel, prin care spunea că vrea să-mi vorbească. Totul a început ca şi cum ne-am fi cunoscut de-o veşnicie, însă raţiunea mea nemiloasă intervenea întruna, atrăgându-mi atenţia că băiatul cu pricina era cu doi ani mai mic ca mine. Dar insistenţele lui au avut câştig de cauză. Pentru că locuiam în localităţi diferite, corespondenţa, aproape zilnică, se făcea printr-un curier la îndemână: scrisori nevinovate, în care ne povesteam cum ne-am petrecut ziua şi în care ne făceam planuri pentru sfârşitul de săptămână când, cel mai adesea, ne întâlneam la ba
