Sute de bistriţeni, mulţi dintre ei tineri absolvenţi de liceu, umplu, săptămânal, până la refuz autocarele care pleacă spre Spania, oamenii asumându-şi toate riscurile călătoriei, numai să ajungă să muncească în străinătate, unde a început un nou sezon la cules de struguri, scriu jurnaliştii de la Mediafax.
Majoritatea pleacă pentru o lună, dar dacă vor găsi loc de muncă cu durată mai mare, spun că nu vor ezita să rămână.
Leontina Petrinca din satul Salva este o femeie trecută de 45 de ani. Are accent spaniol. Recunoaşte cu mândrie că nu e prima oară când pleacă să muncească pentru spanioli.
"Acum mă duc la mandarine. Nu e aşa de bine, dar faţă de România e cât de cât mai bine. Aici nu faci nimic, dar acolo cât de cât mai trăieşti. Nu se mai fac banii cum se făceau odată, dar totuşi mai sufli un pic. La mandarine, nu ştii niciodată câţi bani faci pe zi. Poţi să faci 10 euro, poţi să faci 50. Nu se ştie niciodată. Plăteşti chirie, plăteşti mâncare, apă, curent şi rămâi cu foarte puţini bani. În ţară, dacă aş rămâne la vârsta mea, nu mă ia nimeni la lucru. Spaniolii nu pun baza pe câţi ani ai. Pe ei îi interesează dacă poţi lucra, pe când la noi, în România, te întreabă câţi ani ai, dacă eşti tânăr şi frumos. Aici, în ţară la noi, e foarte greu. Păcat că ni s-au întrăinat copiii şi s-au dus în lume. România va fi o ţară fără viitor", spune ea.
Priveşte cu regret în jur şi vede o mulţime de tineri gata de plecare, care o vor însoţi pe drumul până la Madrid.
"Pleacă tinerii, dar am ajuns şi noi, bătrânii, să plecăm. Eu lucrez deşi sunt operată pe inimă. Aş fi rămas acasă dacă aveam o pensie de boală măcar să-mi pot cumpăra medicamente, dar nu am. Aşa, îmi asum un risc acolo. Pot cădea în orice moment jos, dar risc pentru că acasă doar soţul meu are o pensie de 1200 de lei şi 600 de lei îi dăm la bancă ca să a
