Cand bezna te impresoara si nici un firicel de lumina nu patrunde prin ea, ochii tai nu mai pot vedea nici siluetele lucrurilor sau ale fiintelor din jur, nici propria ta silueta. Poti doar sa te atingi si sa stii ca tu esti tu si poti sa presupui ca te afli intr-o casa, intr-o padure sau intr-un lan de griu. Perceptia prin vedere dispare acolo unde nu este lumina. Poti percepe prin atingere, prin miros, prin auz, prin gust si aceste simturi te limiteaza, inca, la ceea ce se poate pipai, mirosi, gusta. Feliile de realitate pe care le putem percepe nu reprezinta intreaga realitate, ci doar acea "bucata' corespunzatoare capacitatii de perceptie a simturilor noastre. Chiar prin vedere noi putem cuprinde doar o parte a ceea ce este cu adevarat. Daca nu am sti ca persoana iubita a plecat la serviciu, n-am vedea aceasta ca pe o realitate. Aici observam ca este la alegerea noastra sa acceptam ceea ce stim, anume ca fiinta iubita este la serviciu, or sa cream un alt scenariu, in care presupunem ca ea ne inseala in acel moment. Ceea ce alegem nu este perceput prin nici unul dintre simturile fizice, ci sfarseste prin a fi doar "alegere'...proprie.

Iata - asadar- perceptia subiectiva, atit de simplu de constatat. Iata limita extraordinara a perceptiei si a simturilor noastre, in acelasi timp. Daca o felie de realitate nu este luminata prin simtul "vederii', atunci ceea ce vedem in realitate este ceea ce "stim' sau credem ca este. Lumina – profund legata de perceptia noastra prin vedere – ne arata tot ce ne inconjoara imediat, dar nu si ceea ce este dincolo de un deal, peste ocean sau dincolo de coltul blocului nostru. In planul psihologic al existentei, puritatea si iubirea joaca rolul soarelui; ele reflecta puternic adevarul, il aduc la suprafata pentru a fi constientizat. Astfel, orice intamplare sau situatie de viata devin o reflectie a iubirii, a soarelui nostru