Fostul preşedinte Emil Constantinescu, fost proţărănist, fost promonarhist, fost învins de sistemul ticăloşit, a adresat o scrisoare, roş-uselistă, domnului Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European, în care acuză, cu mânie proletară, doi înalţi demnitari ai UE, Comisarul European pentru Justiţie şi Preşedintele Comisiei Europene, de presiuni asupra suveranităţii României.
Don Quijotele român, susţinut de greii şi martirii ţărănişti, Coposu şi Diaconescu, ajunge preşedintele românilor. Mai târziu, a reuşit, printr-o simplă declaraţie la televiziune, în care ne anunţa că nu va mai candida la un nou mandat, să elimine PNŢCD-ul de pe scena politică românească.
De la un cap la altul, misiva lungă şi ridicolă, ne devoalează un stil epistolar curat iliescian.
Însă, domnul E. Constantinescu uită să ne spună cum s-a jucat, domnia sa, în calitate de preşedinte şi geolog, cu o „insulă-rocă” numită Insula Şerpilor.
Localizată la gurile Dunării, la circa 45 km est de Sulina, Insula, atestatǎ documentar din antichitate, reprezintă o formaţiune de roci cu o suprafaţă de 17 hectare. Are o foarte mare importanţă strategică, este românească şi nu a aparţinut niciodată Ucrainei vecine.
După 1991, raporturile româno-ucrainene sunt marcate de o lungă şi fragilă listă de diferende. Din această listă amintim: „problema” sudului Basarabiei, nordului Bucovinei, ţinutului Herţa şi Insulei Şerpilor; situaţia minorităţii româneşti din Ucraina; construirea de către Ucraina (pe pământ istoric românesc) a canalului Dunăre-Marea Neagră, denumit generic „Bâstroe”; despăgubirile pe care România trebuie sǎ le primească în urma investiţiilor făcute în combinatul de exploatare minieră Krivoi
Rog (de la Dolinska); stabilirea pe teren a liniei de frontieră; delimitarea zonelor economice exclusive şi a platoului continental al celor două ţări în Marea Neagră. @N
