Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italian căutat în ţara sa pentru trafic de stupefiante, prins în România, la frontieră, cu acte false

Publicat in Gandul, sâmbătă 15 septembrie 2012 ·

Un cetăţean italian căutat în ţara sa pentru mai multe infracţiuni, între care trafic de stupefiante, a fost prins încercând să iasă din ţară prin Vama Turnu, unde a prezentat un document de identitate falsificat, suspectul urmând să fie extrădat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră Arad, cetăţeanul italian, în vârstă de 36 de ani, se afla într-un autocar, iar la controlul de frontieră din Vama Turnu el a prezentat un document de identitate falsificat.

"Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni privind autenticitatea documentului prezentat, motiv pentru care a fost făcută o verificare amănunţită, ocazie cu care s-a constat că documentul este falsificat", manţionează sursa citată.

În urma verificării identităţii bărbatului, s-a stabilit că acesta se numeşte Michele Martino S., pe numele său existând un mandat de arestare emis în Italia. Suspectul este căutat în ţara sa pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, precum trafic cu bunuri, furt, trafic de stupefiante şi vătămare corporală.

Italianul este cercetat în România pentru fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, el fiind predat Poliţiei judeţene în vederea extrădării.

Un cetăţean italian căutat în ţara sa pentru mai multe infracţiuni, între care trafic de stupefiante, a fost prins încercând să iasă din ţară prin Vama Turnu, unde a prezentat un document de identitate falsificat, suspectul urmând să fie extrădat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră Arad, cetăţeanul italian, în vârstă de 36 de ani, se afla într-un autocar, iar la controlul de frontieră din Vama Turnu el a prezentat un document de identitate falsificat.

"Poliţiştii de frontieră au avut suspiciu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 50 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°