Problemele financiare cu care se confruntă Rapidul s-au resfrânt şi asupra bazei de pregătire, care a ajuns într-o stare deplorabilă
George Copos nu a cumpărat trei motopompe pentru udarea terenurilor şi acum este nevoit să scoată din buzunar 100.000 de euro pentru refacerea acestora
Il Luce a atras atenţia printr‑o declaraţie publică, iar jucătorii se tot plângeau, neoficial evident, de starea proastă în care a ajuns baza ProRapid. ProSport a mers ieri la faţa locului şi a găsit un peisaj greu de imaginat acum câţiva ani. Atunci când planeta încă nu dădea semne că se scufundă…
Trei terenuri de antrenament deserveau jucătorii Rapidului, atunci când cantonau la ProRapid. Fiecare dintre ele dispunea de un covor de iarbă comparabil cu cel de pe stadionul "Giuleşti". "A fost bine, multă vreme ne mândream că ne putem antrena cum trebuie", povesteşte un fost rapidist cu multe nopţi petrecute în baza din Bucureştii Noi. Primele semne ale nepăsării au apărut în interior, acolo unde presa nu prea are acces. De acolo, de obicei, vin doar zvonuri. Care spun că mobilierul e cam acelaşi de acum 15 ani, când Mircea Lucescu inspecta fiecare cameră pentru a se asigura că nu le lipseşte nimic elevilor săi. Oarecum la fel a fost şi cu saltelele de pe paturi, care se învechiseră binişor şi care au fost schimbate de curând. Tot de curând, semnele nepăsării au început să se vadă şi la exterior. Adică pe terenurile de joc, tribune şi tot ce ţine de un antrenament ce ar trebui să se dispute în condiţii normale. Fotoreporterul ProSport a surprins ieri câteva instantanee sugestive. Pentru că atât a putut din cauza bălăriilor imense de pe margine. Chiar şi aşa, parcă şi mai mult au ieşit în evindeţă terenurile arse de soare şi părăsite de fotbalişti. Nu mai poate fi vorba despre suprafeţe de joc practicabile, în niciun caz, tocmai de aceea Sabău a mutat