IAŞI. Gheorghe Nichita împlineşte azi 56 de ani, iar ziua de naştere l-a prins în Deltă. Primarul Iaşului nu s-a dus la Murighiol doar la distracţie, pentru că acolo s-au întrunit conducerile PSD şi PNL, pentru a negocia locurile pe listele USL la parlamentare.
Ieri, „Fecioara” Nichita a jucat fotbal, alături de alţi membri pesedişti. Pe terenul de fotbal din luxosul complex şi-au mai făcut apariţia primarul sectorului 3 Robert Negoiţă, trezorierul PSD Mircea Drăghici, Codrin Ştefănescu şi Radu Moldovan, ultimul fiind şeful CJ Bistriţa.
În acest timp, pe terenul de tenis se înfruntau greii partidului, Victor Ponta şi Liviu Dragnea.
Tot ieri, Nichita s-a plimbat cu maşinuţa complexului, primarul Iaşului fiind copilotul lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta. Cei doi au făcut câteva ture cu „automobilul” pe aleile resortului, un bun prilej pentru Nichita să pătrundă mai adânc in intimităţile partidului.
Aseară, useliştii prezenţi în Deltă au sărbătorit Fecioarele prezente la reuniune, lucru recunoscut chiar de Victor Ponta.
“Suntem un partid condus de Fecioare (persoane aflate în zodia Fecioarei – n.r.). Săptămâna aceasta avem câţiva dintre colegi care îşi aniversează ziua aici, dar stăm de trei zile aici, am avut mult de muncă (…). Sigur că o să merg şi la ziua colegilor mei” , a spus Ponta, înainte de petrecere.
Preşedintele PSD a arătat că nu prea a avut momente de relaxare, de când a ajuns la resortul din Delta Dunării, dar că a jucat şi el tenis, sâmbătă dimineaţă.
Victor Ponta a mai spus că nu îşi sărbătoreşte cu acest prilej ziua de naştere, atât el, cât şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, având zilele de naştere săptămâna viitoare.
În anii trecuţi, Nichita îşi sărbătorea ziua de naştere în primărie, apoi la un restaurant din Iaşi. La biroul său din Palatul Roznovanu avea loc un adevărat pelerinaj, funcţionari, dire