Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la începerea lucrărilor Comitetului Militar al NATO, că, "în principiu", România va începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului viitor, calendarul fiind în curs de dezbatere.
"România salută decizia Summit-ului de la Chicago, ca începând din 2014 forţele afgane să îşi asume responsabilităţi în domeniul securităţii. Calendarul nostru este în curs de dezbatere cu aliaţii. În principiu, vom începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului viitor, urmând ca după 2014, în deplin acord cu aliaţii, pe principiul «împreună am intrat, împreună ieşim din Afganistan», să asigurăm o prezenţă minimală pentru asiguararea condiţiilor de instruire şi mentorship a forţelor de securitate afgane", a declarat Corneliu Dobriţoiu.
El a făcut aceste declaraţii la Sibiu, unde sâmbătă dimineaţă a început Conferinţa Comitetului Militar al NATO, la care iau parte şefii apărării din cele 28 de ţări membre ale Alianţei şi alţi aproximativ 300 de oficiali.
Lucrările au fost deschise de preşedintele Comitetului Militar al NATO, general Knud Bartels, şi de ministrul român al Apărării, Corneliu Dobriţoiu.
Şefii apărării din cele 28 de ţări membre ale NATO vor discuta la Sibiu despre operaţiile Alianţei aflate în desfăşurare, precum şi aspecte-cheie de pe agenda organizaţiei.
Potrivit reprezentanţilor MApN, conferinţa se va concentra pe provocările mediului general de securitate, precum şi pe operaţiile aliate aflate în desfăşurare în Afganistan şi în Balcanii de Vest. Discuţiile se vor axa, de asemenea, pe stadiile transformării NATO şi pe revizuirea structurii Statului Major Militar Internaţional (IMS), care este partea executivă a Comitetului Militar. Conferinţa se va încheia cu alegerea noului director general al IMS.
Invitaţi