Un bărbat de 71 de ani a murit astăzi, după ce a fost atacat de un urs în localitatea Dealu Frumos, comuna Pietroșița, județul Dâmbovița. O femeie a fost muşcată şi este în stare gravă, iar un alt bărbat, din localitatea Buciumeni, a suferit leziuni pe spate şi la faţă.
Ursul a atacat trei persoane
Sursa: Romania TV
Ursul care a atacat trei persoane a fost împușcat
Sursa: Romania TV
UPDATE 23.50 Femeia rănită de urs a fost adusă la un spital din Capitală.
UPDATE 23.30 Vânătorii au împuşcat un urs, sâmbătă seară, în zona localităţii Pietroşiţa, a anunţat şeful Poliţiei Dâmboviţa, comisar-şef Daniil Zepiş, iar autorităţile încearcă să stabilească dacă este vorba despre animalul care a atacat cele trei persoane. Urmează ca autorităţile să efectueze analize şi alte cercetări la faţa locului pentru a se asigura că este ursul care a atacat cele trei persone şi despre care se crede că ar fi turbat.
Ursul a fost împuşcat la marginea localităţii Pietroşiţa, pe malul râului Ialomiţa. Conform sursei citate, un vânător aflat în patrulare prin zonă a auzit câini lătrând, iar în momentul în care s-a apropiat de locul respectiv şi a aprins lanterna a văzut ursul şi l-a împuşcat.
"A fost împuşcat un urs, dar nu putem preciza dacă este vorba despre animalul care a atacat trei persoane. Ursul omorât va fi dus la Direcţia Sanitară Damboviţa şi vor fi prelevate probe din carnea lui, pentru analize. Poate fi vorba despre rabie, pentru că un animal sănătos nu poate avea un asemenea comportament", a declarat directorul Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic, Sever Stanciu.
UPDATE 22.20 Ministrul Mediului, Rovana Plumb, aflată în zona în care, sâmbătă, un urs a atacat trei persoane, a relatat, la Realitatea TV, că o rudă a sa, aflată printre victime, era cu vacile la păscut şi nu a văzut ursul venind, în urma ataculu