Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Apărării: România începe retragerea trupelor din Afganistan în 2013

Publicat in Antena 3, sâmbătă 15 septembrie 2012 ·

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la începerea lucrărilor Comitetului Militar al NATO, că, "în principiu", România va începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului viitor, calendarul fiind în curs de dezbatere.

"România salută decizia Summit-ului de la Chicago, ca începând din 2014 forţele afgane să îşi asume responsabilităţi în domeniul securităţii. Calendarul nostru este în curs de dezbatere cu aliaţii. În principiu, vom începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului viitor, urmând ca după 2014, în deplin acord cu aliaţii, pe principiul "împreună am intrat, împreună ieşim din Afganistan", să asigurăm o prezenţă minimală pentru asiguararea condiţiilor de instruire şi mentorship a forţelor de securitate afgane", a declarat Corneliu Dobriţoiu.

El a făcut aceste declaraţii la Sibiu, unde sâmbătă dimineaţă a început Conferinţa Comitetului Militar al NATO, la care iau parte şefii apărării din cele 28 de ţări membre ale Alianţei şi alţi aproximativ 300 de oficiali.

Lucrările au fost deschise de preşedintele Comitetului Militar al NATO, general Knud Bartels, şi de ministrul român al Apărării, Corneliu Dobriţoiu.

Şefii apărării din cele 28 de ţări membre ale NATO vor discuta la Sibiu despre operaţiile Alianţei aflate în desfăşurare, precum şi aspecte-cheie de pe agenda organizaţiei.

Potrivit reprezentanţilor MApN, conferinţa se va concentra pe provocările mediului general de securitate, precum şi pe operaţiile aliate aflate în desfăşurare în Afganistan şi în Balcanii de Vest. Discuţiile se vor axa, de asemenea, pe stadiile transformării NATO şi pe revizuirea structurii Statului Major Militar Internaţional (IMS), care este partea executivă a Comitetului Militar. Conferinţa se va încheia cu alegerea noului dir

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 3-0, în Grupa E la EURO 2024. Nicolae Stanciu şi Răzvan Marin înscriu două eurogoluri

Mediafax acum 45 minute
România debutează acum la EURO 2024 împotriva Ucrainei. Meciul a început la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 38 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°