Premierul Victor Ponta a spus că secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, Liviu Voinea, ar trebui să se gândească înainte de a face declarații. Șeful Executivului a făcut această declarație după ce a fost întrebat cum comentează intenția statului de a impoza piscinele și de a pune la punct un sistem de recompensare a românilor care vin și spun Fiscului cine nu își plătește dările la stat, inițiativă legislativă anunțată de secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, Liviu Voinea. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Secretarul de stat a declarat, recent, că românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state.
„La reforma proprietăţii ne interesează în primul rând să reducem excepţiile, de fapt şi la impozitarea proprietăţilor, şi la venituri şi profit, şi la TVA. Începem cu proprietatea şi vedem pe urmă", a declarat Voinea.
În plus, Oficialul MFP a arătat că peste două săptămâni va efectua o vizită în Suedia, unde va studia, pe lângă normele privind TVA la încasare, sistemul de taxare a proprietăţii şi măsurile de stimulare a încaderării în muncă a tinerilor şi persoanelor de peste 55 de ani.
„Ca un exemplu de scutiri, noi impozităm casa, impozităm terenul, dar nu impozităm piscina. După părerea mea, ar trebui, şi se va introduce un impozit pe piscină. Mă repet, o reformă a bazei de taxare a proprietăţii, care să vizeze reducerea excepţiilor şi principiul solidarităţii nu va afecta cetăţeanul de rând", a menţionat secretarul de stat.
Întrebat cum comentează inițiativa lui Voinea, premierul Victor Ponta, a declarat la Murghiol că secretarul de stat este acum „un om politic acum” și ar trebui să se gândească înainte de a face o declarație”.
Citiți și: „SOLUŢIE" pentru ieşirea din criză: Ta