Peste 1.000 de spectatori au asistat la confruntarea dintre Bucovina Rădăuţi şi Sporting Suceava contând pentru etapa a III-a a Ligii a III-a, încheiată cu victoria la limită a formaţiei gazdă, scor 1-0. După o primă repriză mediocră, controlată teritorial de fotbaliştii de la Sporting, rădăuţenii au deschis scorul chiar în debutul părţii secunde prin nou intratul Viu, care a profitat de o indecizie a apărării sucevene. Sporting a încercat să riposteze rapid, însă Buziuc şi mai ales Azaharioaei au ratat două bune oportunităţi de egalare. Au urmat apoi câteva decizii ale centralului Cristian Codrea care i-au iritat pe jucătorii oaspeţi, totul culminând cu penaltiul acordat uşor Bucovinei, la o cădere teatrală în careu a lui Apostol. Juniorul Hânţescu a parat însă lovitura de pedeapsă executată de căpitanul rădăuţenilor, Ionesi, astfel că cei de la Sporting încă mai sperau să întoarcă rezultatul. Fotbaliştii pregătiţi de Lucian Burlacu au gestionat însă foarte bine finalul de meci, neoferind practic nici o şansă de gol adversarilor.
Bucovina Rădăuţi: Prutean – Tătar (90 Alexandru), Breniuc, Vitu, Duţică – Avrămia (46 Viu), Zaremba, Păsăilă, Sabie – Apostol (88 Burlacu), Ionesi. Antrenori: Lucian Burlacu şi Laurenţiu Andrieş.
Sporting Suceava: Hânţescu – Oniu, Ferariu, Kuruc, Pantea – Lumaicu, Stănescu (46 Filip), Apetri (73 Pamparău) – Azaharioaei (58 Şuleru), Buziuc, Păiuş (58 Gheorghiciuc). Antrenori: Claudiu Sevaciuc şi Bogdan Grosu.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a III-a:
Petrotub Roman – Oţelul II Galaţi 0-1
CSM Paşcani – SC Bacău 2-1
Ştiinţa Miroslava – Young Stars Panciu 1-1
Aerostar Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamţ 1-0
Bucovina Rădăuţi – Sporting Suceava 1-0
FCM Dorohoi – FCM Huşi 3-0 (neprezentare)
CSM Moineşti a stat.
Clasament
1. Oţelul II Galaţi3 2 1 0 10-3 7 @N_