Spectacole realizate in stagiunea trecuta (dar si spectacole mai vechi – cu amprenta unui mare regizor) compun programul din acest an al Festivalului National de Teatru (FNT), care se va desfasura intre 26 octombrie si 4 noiembrie la Bucuresti. 2012 e Anul Caragiale, dar e si Anul Strindberg: un dramaturg roman si unul suedez carora UNESCO le-a dat astfel atentie. Asta inseamna ca editia a XXII-a a festivalului poarta insemnele operelor acestor doi mari disparuti, care au murit in acelasi an – 1912. Totusi, "pilonul tematic central", asa cum propun organizatorii (UNITER), este opera regizorala a lui Silviu Purcarete, creator cu renume mondial. In 2011, acest segment din festival a fost legat de spectacolele lui Andrei Serban.
De la Caragiale citire
De vreo patru ani incoace, cand se apropia festivalul, s-a tot vorbit de criza. Dar aceasta criza – blestemata fie ea! – nu a intrerupt totusi FNT-ul. 2012 e si mai urat, din punct de vedere financiar, pentru Cultura. Si, asa cum sustine echipa organizatoare, condusa de criticul Alice Georgescu – directorul artistic, si de managerul Aura Corbeanu – director executiv, ar fi cel mai potrivit pentru motto-ul FNT exclamatia caragialiana "Criza teribila, monser!", insa s-a ales ceva mai optimist, tot de la Caragiale citire: "Turta dulce, panorame, comédii...".
Intr-o "criza teribila", acum mai bine de o suta de ani, romanul se distra la spectacole populare de balci si cumpara din dughene turta dulce. Intr-o criza inspaimantatoare, cum e cea de astazi, romanul se inveseleste la comédii, la intamplari ciudate, cauta turta dulce pe la targuri, in pravalii. Le va "gasi" si pe scena FNT.
Festivalul e structurat astfel. In prima sectiune, "Focus: Silviu Purcarete – un univers regizoral", au fost selectionate spectacolele: "Asteptandu-l pe Godot" de Beckett, "Calatoriile lui Gulliver" – exercitii