Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Andronache vrea sancţiuni mai dure pentru şoferi. Vezi ce modificări propune Codului Rutier

Publicat in News Brasov, duminică 16 septembrie 2012 ·

Parlamentarii braşoveni vor să propună noi modificări ale Codului Rutier, mai ales că numărul de pietoni accidentaţi pe „zebră”, din cauza vitezei excesive cu care se circulă, dar şi accidentele provocate ca urmare a şicanelor în trafic, au crescut foarte mult în ultima vreme.

Deputatul braşovean Gabriel Andronache (PDL) a precizat că una dintre modificările pe care le va propune este sancţionarea conducătorilor auto care efectuează manevra de mers cu spatele cu scopul de a lovi alţi participanţi la trafic şi a-şi repara maşina pe banii acestora, în cazul de faţă actuala legislaţie găsindu-l vinovat pe cel care este de fapt nevinovat, a celor care măresc viteza atunci când sunt depăşiţi, dar şi a şoferilor care frânează brusc la revenirea pe bandă, după depăşire. Pentru toate aceste contravenţii, care nu sunt în prezent sancţionate de Codul Rutier, ar urma să fie aplicate 4 – 5 puncte de amendă, respectiv în jur de 350 de lei, dar şi 5 puncte de penalizare.

Amenzi mai dure, ce pot depăşi 800 de lei, completate cu 6 puncte de penalizare şi suspendarea permisului pe două luni, ar urma să primească şoferii care întorc vehiculele folosind frâna de mână, cei care demarează excesiv la plecarea de la semafor, cei care îi agresează pe ceilalţi participanţi la trafic prin apropierea în rânduri repetate din spate sau din lateral, dar şi cei care folosesc semnalele luminoase şi sonore pentru a-şi face loc în trafic. Misiunea de a proba aceste contravenţii va fi destul de dificilă, însă aceste modificări ar putea fi completate şi de acceptarea probelor video pentru a demonstra încălcările Codului Rutier. În schimb, o măsură ce vizează siguranţa pietonilor atunci când traversează strada ar fi obligarea administratorului drumurilor publice de a monta marcaje succesive de reducere a vitezei înainte de trecerile de pietoni, începând de la o distanţă de 100 de metri, î

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°