Pentru copilul cu handicap care a împlinit vârsta de trei ani, oricare dintre părinţi sau alte persoane îndreptăţite pot beneficia de concediu pentru îngrijirea copilului până când acesta împlineşte şapte ani. Potrivit informaţiilor furnizate de oficiali ai Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), acesta se poate acorda fie în continuarea concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, fie oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de şapte ani, pentru persoanele care au beneficiat de concediu pentru creşterea copilului în baza actelor normative care au reglementat acest drept la data naşterii acestuia.
De asemenea, în cazul persoanelor care nu se încadrează în condiţiile amintite mai sus, dar care în ultimele 12 luni înainte de solicitarea acestui concediu au realizat venituri supuse impozitului, concediul poate fi acordat oricând, începând cu împlinirea de către copil a vârstei de trei ani. Pe perioada acestui concediu, se acordă o indemnizaţie lunară de 450 lei, adică în cuantum de 0,9 din Indicatorul Social de Referinţă (ISR) care a fost stabilit pentru acest an la 500 lei.
Totodată, oricare dintre părinţii fireşti sau persoanele îndreptăţite prin lege care au în întreţinere un copil cu dizabilitate beneficiază, în funcţie de caz, şi de o serie de alte drepturi. Astfel, persoana care se ocupă de îngrijirea copilului cu dizabilitate gravă sau accentuată are dreptul la program de lucru redus la 4 ore, fără afectarea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de lege, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani. Tot pe aceeaşi perioadă, părinţii beneficiază de concedii medicale pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate care are nevoie de internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afecţiuni intercurente, precum şi pentru recuperare.
În situaţia în care mama sau tatăl copil