Ministrul Mediului, Rovana Plumb, susţine că este nemulţumită de modul în care au acţionat instituţiile din subordinea ministerului în cazul ursului care a atacat trei persoane în judeţul Dâmboviţa şi a anunţat că de luni va dispune o anchetă în acest sens.
"Sunt foarte nemulţumită de cum s-a procedat la informare şi luarea de măsuri. În primul rând, fondul de vânătoare trebuia să ia măsuri să evite aşa ceva. Sunt nemulţumită de cum au acţionat serviciile deconcentrate din subordinea ministerului. Trebuiau instituite măsuri de identificare, de monitorizare pentru recuperarea animalului. De mâine vom începe o anchetă în acest sens, pentru a vedea în ce măsură fiecare şi-a făcut treaba. Acum e prematur să mă pronunţ, dar pare că acest lucru nu prea s-a întâmpla. Agenţia de Protecţia Mediului Dâmboviţa a lipsit cu desăvârşire", a spus Rovana Plumb.
Ministrul Mediului a anunţat că tot începând de luni vor fi verificate toate inspectoratele teritoriale silvice şi fondurile de vânătoare.
"Vor verifica fiecare fond de vânătoare, pentru a vedea dacă măsurile dispuse sunt respectate şi aplicate", a mai spus Rovana Plumb.
Ursul împuşcat, sâmbătă seară, în localitatea Pietroşiţa era turbat, arată primele rezultate ale autopsiei, a anunţat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa, Sandu Tolea, care a susţinut că animalul este cel care cu o zi în urmă a atacat trei oameni.
"Nu există nicio îndoială că ursul este cel care a atacat şi avem confirmarea că avea rabie. Faptul că a atacat ziua, şi acolo unde lucrau oameni, arată că avea un comportament agresiv", a spus şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa.
El a precizat că ursul este cel care a atacat trei persoane.
Conform sursei citate, în zona în care au avut loc incidentele au mai fost cazuri d