Una dintre marile stupizenii ale perioadei post-puciste este trâmbiţarea la nesfârşit a unui număr magic, pe care pare să se proptească însăşi istoria poporului român: 7,4 milioane.
În spatele acestor cifre aproape religioase se află cei 7.403.836 de compatrioţi care, conform rezultatelor comunicate de Biroul Electoral Central, au votat „Da" la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
În numele celor 7,4 milioane de români s-a pus în mişcare o maşinărie propagandistică de dimensiuni gigantices. Patru partide parlamentare (PSD, PNL, PC şi UNPR) îşi trimit trompeţii pe la televiziuni ca să proslăvească existenţa, voinţa, superioritatea şi victoria pierdută a celor 7,4 milioane de români. Urmând pilda căpeteniilor Victor Ponta şi Crin Antonescu, toţi USL-iştii colindă naţiunea punând-o să pupe icoana celor 7,4 milioane. Politicieni frustraţi şi analişti nefericiţi transformă căinarea celor 7,4 milioane într-un sport naţional. Se vorbeşte despre cei 7,4 milioane de români ca şi cum numai ei ar exista în România. Poporul celor 7,4 milioane. Pentru a impune acest adevăr absolut sunt minimizate şi legea, şi cealaltă Românie - cea formată din 10.888.628 de oameni care fie nu au votat, fie au votat pro-Băsescu.
Pentru oamenii raţionali, care refuză să intre în febra mistică a celor 7,4 milioane de români, lucrurile stau un pic altfel. În primul rând, numărul acesta magic este o minciună: în România baronilor de tip Dragnea, 7,4 milioane de voturi nu înseamnă 7,4 milioane de oameni. Cei mai harnici ziditori ai fraudei electorale au băgat în urnă buletine la snop (completând proporţional şi liste cu CNP-uri falsificate), iar stahanoviştii votului multiplu au spus „Da" pe la câte şapte-opt secţii de votare. La socoteală intră şi miile (zecile de mii?, sutele de mii?) de voturi recoltate prin desantul ilegal cu urna mobi
