Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trendul verii 2012 la stranieri: vin în concediu în România să divorţeze

Publicat in Adevarul, duminică 16 septembrie 2012 ·

Zeci dintre români plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă pentru a se despărţi de partenerul de viaţă.

Mulţi dintre stranierii întorşi în România în concediul de vară au schimbat priorităţile comparativ cu anii trecuţi. Activităţile cunoscute, precum înnoirea actelor sau montarea de danturi noi şi ieftine, au fost dublate în acest an de procedurile legate de divorţ. Estimările avocaţilor arată că la Iaşi, în fiecare lună de vară, zeci de cupluri în care cel puţin unul dintre parteneri este plecat la muncă peste hotare au decis să pună capăt căsniciei. Numărul este în creştere comparativ cu 2011, potrivit statisticilor. „În perioada specifică concediilor de vară, a crescut numărul clienţilor care au venit din străinătate şi ni s-au adresat în vederea procedurilor de divorţ. Unii dintre ei vin porniţi să termine căsnicia, alţii constată abia când vin în ţară că vor trebui să divorţeze", a precizat Vlad Gust, avocat în Baroul Iaşi.

Procesele magistraţilor ieşeni acuzaţi de corupţie, reluate la Curtea Supremă

În afara celor care au apelat la avocaţi, alte câteva zeci de cupluri de stranieri au mers pe calea mai simplă: despărţire amiabilă, la notar sau la primărie. Potrivit avocaţilor, principala cauza a despărţirilor îl reprezintă banii. „Iniţiativa divorţului apare la soţii care sunt despărţiţi în fapt. Am avut clienţi care atunci când au ajuns acasă au observat că, deşi au trimis bani din străinătate, soţul sau soţia i-a cheltuit aiurea sau copiii nu au fost bine îngrijiţi", a precizat avocatul Vlad Gust. Însă ieşenii plecaţi peste hotare divorţează şi din cauza infidelităţii. „Marea majoritate a ieşenilor plecaţi în străinătate aleg să divorţeze din cauza infidelităţii. În unele cazuri, soţia a plecat la muncă în străinătate şi acolo îşi găseşte şi un alt partener de viaţă, iar ulterior se ajunge al divorţ", a precizat avocata Anca Dră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 54 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum 58 minute
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 2 ore
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 4 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum 57 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 3 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum 2 ore
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°