Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasa pregătitoare va fi evaluată de Ministerul Educaţiei, la mijlocul anului şcolar

Publicat in Alba24, duminică 16 septembrie 2012 ·

Peste 2.000 de copii din Alba intră, de luni, în “experimentul” clasa pregătitoare, care a fost subiectul a numeroase discuţii între autorităţi şi părinţi. În judeţ, sălile care vor găzdui aceşti elevi au fost pregătite cu mobilier corespunzător vârstei, învăţătorii au fost instruiţi de către minister, iar reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că au fost create condiţiile corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii de educaţie. Cu toate acestea, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat că, la jumătatea anului şcolar, va fi făcută o evaluare a clasei pregătitoare, moment în care probabil vor fi identificate problemele concrete ale acestui sistem.

“La jumătatea anului şcolar, noi vom face o evaluare şi vom aduna punctele tari şi punctele slabe ale prezenţei acestei clase în şcolile gimnaziale. De exemplu, mă gândesc că, în pauze, vor fi în aceeaşi curte copii care au 5 ani şi jumătate – 6 ani şi copii care au 16 ani şi sigur de aici s-ar putea să apară o serie de probleme”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Potrivit ministrului, clasa pregătitoare ar trebui să rămână în învăţământul obligatoriu, ca etapă în formarea copilului care intră în ciclul primar.

Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar din MECTS, Stelian Fedorca a declarat că locaţia clasei pregătitoare va fi aleasă în funcţie de condiţiile locale, dar va rămâne în sistemul obligatoriu de învăţământ şi în anul şcolar 2013-2014.

„Fie într-o şcoală, dacă există spaţiu, dacă nu poate să rămână la grădiniţă ca locaţie, dar clasa respectivă rămâne în învăţământul obligatoriu adică anul viitor, 2013 – 2014, înscrierile se vor face la clasa pregătitoare”, a spus Fedorca.

În 17 septembrie, sunt aşteptaţi să păşească pentru prima dată în unităţile de învăţământ din judeţul Alba 5.329 de elevi, dintre care 2.178 înscrişi în clasa pregăt

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fiica afaceristului ucis în asasinatul cu bombă a fost arestată după ce și-a distrus brățara de monitorizare

Ziare.com acum 21 minute
Laura Oana Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis în explozia maşinii sale, a fost arestată luni, 31 martie. Aflată sub control judiciar, ea și-a distrus brățara de monitorizare. Magistrații ar putea decide noi măsuri împotriva fe

Marine Le Pen, vinovată de deturnare de fonduri publice. Cum îi afectează o potențială candidatură la prezidențiale

Wall-Street.ro acum o ora
Marine Le Pen, președinta Adunării Naționale, organizație politică franceză de extremă dreapta, a fost găsită vinovată, alături de alți 24 de oficiali, de deturnare de fonduri publice. Prejudiciul ar fi de peste trei milioane de euro, transmite Sky

Sondaj Verifield: Finală prezidenţială George Simion - Victor Ponta

News.ro acum o ora
Un sondaj Verifield postat de candidatul la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan arată că finala prezidenţială s-ar da între George Simion (35%) şi Victor Ponta (21,1%). Pe locul trei s-ar clasa Nicuşor Dan, cu 20,8%. Datele au fost culese în perioad

UPDATE - Prahova: Profesor de educaţie fizică, arestat preventiv într-un dosar de agresiune sexuală

News.ro acum 31 minute
Un profesor de sport care predă la şcoli gimnaziale din judeţul Prahova a fost arestat preventiv într-un dosar de agresiune sexuală. Cazul a fost deschis după ce un părinte a depus sesizare. Şcoala a suspendat contractul de muncă al cadrului didacti

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile au evacuat zona. Traficul rutier a fost blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert/ Operaţiunea de transvazare, încheiată - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ au anunţat că populaţia din zonă a fost evacuată. Substanţa

Sute de blocuri din cinci sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă. Termoenergetica anunță reparații, inclusiv la conducte care funcționează de 60 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica București SA a anunțat luni, 31 martie, că a început lucrări urgente de reparații la conducte din Sectoarele 1, 3, 4, 5 şi 6. Întreprinderea spune că lucrările sunt „esențiale” pentru a păstra rețeaua funcțională

Cine este bărbatul sfâșiat de urs pe o stradă din Predeal, seara trecută

HotNews acum 4 ore
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, în stațiunea Predeal, este salvamontist. El se afla în timpul liber şi se întorcea acasă în momentul în animalul i-a ieşit în cale şi s-a năpustit asupra lui. „Confirmăm faptul că persoana atacată de urs est

METEO. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 35 minute
METEO BANAT Regimul termic diurn, normal perioadei în prima zi, va marca un proces de încălzire uşoară şi se va menţine aşa până în data de 4 aprilie, astfel că media maximelor va ajunge de la 14 spre 18 grade; în tot acest interval, minimele termic

„EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 18.30! Aflăm adevăratul motiv pentru care Dinamo nu poate să o bată pe FCSB de 8 meciuri! Comentăm LIVE din studio

Cancan acum 10 minute
„Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 18:30! Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu discută despre motivul pentru care Dinamo a ajuns la 8 înfrângeri consecutive cu FCSB cu Ovidiu Burcă, ultimul antrenor al „câinilor” înainte de Kopic! Analiz

Legendarul Nae Stanciu este invitatul special de astăzi la „EXCLUSIV RAPID”. Intrăm în direct cu voi de la ora 17:00 pe YouTube – ProSport

Cancan acum 17 minute
Cu peste 400 de meciuri la Rapid, dintre care 323 în liga 1 (record, pentru clubul giuleștean), Stanciu nu s-a ferit niciodată de cuvinte și e cel mai potrivit om pentru a analiză situația din acest moment. A fost căpitanul Rapidului în peste o sută

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

10°/15°
mie.

10°/16°
joi

8°/12°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

7°/11°
Constanta
acum

16°
lun.

7°/16°
mar.

6°/11°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

8°/14°
mar.

7°/15°
mie.

8°/15°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/11°
mar.

6°/15°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°