Reprezentanţii principalelor grupuri politice din Parlamentul European au discutat, după cum se ştie, la mijlocul săptămânii trecute, la Strasbourg, despre recentele evoluţii politice din România. Controversele, care au durat peste o oră şi jumătate, au dus la cel puţin două concluzii fără echivoc. Prima este aceea că prietenii din ţară ai lui Traian Băsescu au inventat un “Caz România” şi l-au pus pe tapet reluând aiuritor minciunile despre primejdia în care s-ar fi aflat democraţia şi statul de drept din ţara noastră. Cea de a doua concluzie are în vedere faptul că, urmare a lobby-ului băsisto-portocaliu, înalţi oficiali ai Uniunii Europene, precum Barroso şi Reding, s-au amestecat grosolan şi s-au antepronunţat într-un proces politic strict intern şi democratic, România ajungând să fie urecheată asemeni unui elev indisciplinat scos în faţa careului şcolii.

În urma controverselor fără menajamente nu a primit totuşi răspuns o întrebare importantă. Anume: De ce s-au luptat Barroso, Reding şi compania pentru menţinerea lui Traian Băsescu în scaunul de la Cotroceni?

Comentând dezbaterile din Parlamentul European asupra situaţiei statului de drept din România, comentatorii politici au identificat câteva piste în încercarea de a găsi răspunsuri în cauză.

Una dintre acestea ar fi apartenenţa la familia politică a PPE. Plecarea lui Traian Băsescu în urma referendumului şi pierderea guvernării de către PDL scotea România de pe harta afişată orgolios de PPE, care susţine că dreapta domină Uniunea Europeană. În acelaşi perimetru al popularilor europeni, lui Barroso i-ar surâde să rămână în fruntea CE. Dar şi Viviane Reding visează acelaşi post. Ambiţiile celor doi depind, însă, de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care nu doar dirijează acţiunile politice ale PPE, dar are năzuinţe de preamărire pentru sine şi pentru Germania. În consecinţă, cei