Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Harry a scăpat teafăr dintr-un atentat în Afganistan. Talibanii au amenințat că-l vor răpi sau asasina

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 16 septembrie 2012 · ·

Două persoane au murit, vineri seara, într-un atac împotriva bazei militare Bastion din sudul Afganistanului, unde este staţionat prinţul Harry. Membrul Casei Regale britanice a scăpat nevătămat. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

UPDATE 3: Cel puțin 8 femei au murit într-un raid al NATO, azi, în provincia estică Laghman din Afganistan, susțin oficiali locali, citați de BBC.

NATO a anunțat că a ucis 30 de insurgenți înarmați, dar a recunoscut că este posibil să fi murit și civili în timpul acestui atac.

Regiunea îndepărtată, în care au avut loc atacurile, nu este sub controlul total al guvernului. Anunțul vine la câteva ore după ce patru soldați ai NATO au fost uciși într-un atac de către polițiști afgani. Atacul a avut loc în provincia Zabul și a ridicat la 51 numărul militarilor NATO uciși, în acest an, de către forțele afgane antrenate chiar de trupele internaționale.

Un purtător de cuvânt al forței internaționale ISAF, maiorul Adam Wojack, a declarat că între 5 și 8 civili au fost omorâți în timpul raidului, în timp ce erau atacați insurgenți talibani cu bombe de precizie. Pierderea vieților civililor reprezintă un eveniment tragic.

Civilii urcaseră pe munte să strângă lemne, dintr-o pădure de pe valea Noarlam Saib. Zona muntoasă și împădurită, aflată la mare depărtare de Kabul, este, însă, una folosită frecvent de talibani și alte grupări ale insurgenților, precizează BBC.

UPDATE 2: La câteva ore după atac, talibanii și-au anunțat „victoria” și au declarat că atacul îl viza direct pe Prințul Harry.

Într-o declarație pentru postul tv Channel 4 News, un purtător de cuvânt al talibanilor, Qari Muhamed Yousaf, a spus: „Când Prințul Harry s-a întors în Afganistan, sursele noastre ne-au anunțat date credibile privind locația sa posibilă și noi am lansat atacuri asupra acelei baze militare, care are mai mul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 50 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°