După patru ani de la startul crizei, România are de recuperat peste 10% din valoarea PIB. Zona euro stă însă chiar mai rău, cu un 2012 de recesiune și un 2013 plin de incertitudini
Dacă americanii „sărbătoresc“ patru ani de criză prin alegeri prezidențiale pline de sloganuri și promisiuni, europenii o „celebrează“ printr-o recesiune prelungită și o criză financiară (a datoriilor suverane) la care nu s-au găsit încă soluții.
În fapt, situația din zona euro este atât de dificilă, încât se fac în continuare analize dacă moneda va rezista sau nu. Conform ultimului sondaj Bloomberg, euro va rezista anul acesta, iar unul dintre motive este programul tocmai anunțat al Băncii Centrale Europene de cumpărare nelimitată a obligațiunilor suverane cu maturitatea de la unu la trei ani. O schimbare importantă de politică a BCE, care a refuzat până acum să devină garantul datornicilor din zona euro. Și o operațiune importantă, asupra căreia vom reveni, fiind indicat faptul că nu se vor tipări bani, ci se vor steriliza sume echivalente din depozite pentru a evita efectul inflaționst.
Până atunci, BCE a menținut dobânda de referință la 0,75% și a revizuit în scădere estimările privind economia zonei euro pentru acest an, recesiunea urmând a fi între 0,6% și 0,2%. Pentru anul viitor se prognozează, cel puțin deocamdată, o creștere între 0,5% și 1%.
Și România mai are mult de recuperat
Economia zonei euro a intrat în criză după cea a SUA, iar diferențele se văd la gradul de revenire. Rata șomajului din eurozonă a ajuns la un maxim istoric de 11,3% în iulie, în timp ce americanii au reușit să micșoreze deja cu un procent acestă cifră, de la peste 9% până la 8,3%. Șomajul în Europa este însă tras în jos de țările „campioane“, Spania, cu un șomaj de 25,1% și Grecia, cu 23,1%. La polul opus se află statele bogate din nord, unde cifr