Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A turnat benzină pe el şi şi-a dat foc pe câmp

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 16 septembrie 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a avut parte de o moarte cumplită, după ce, fiind în stare avansată de ebrietate, a turnat benzină pe el şi şi-a dat foc.

Totul s-a petrecut joi seară, pe raza comunei Stroieşti.

Victima, Gheorghe B., din localitate, a vrut iniţial să dea foc la şură, însă a fost oprit de un frate de-al său, care a sunat la 112, sesizând poliţia.

Când a auzit că o să vină poliţia, Gheorghe B. a luat sticla cu benzină şi a fugit prin spatele casei.

Fratele său, împreună cu un vecin, au plecat să-l caute, găsindu-l după aproximativ un kilometru pe un câmp.

Gheorghe B. apucase să îşi dea foc şi ardea ca o torţă vie. Fratele acestuia şi vecinul au reuşit să stingă flăcările care cuprinseseră aproape tot corpul bărbatului şi au anunţat ambulanţa.

Victima a ajuns la spital cu arsuri pe mai bine de 90% din suprafaţa corpului. Era conştient, spun medicii, însă nu mai aveau ce să-i facă.

Vineri dimineaţă, după aproximativ 12 ore de la internarea în spital, Gheorghe B. şi-a dat ultima suflare, murind în chinuri groaznice din cauza arsurilor suferite.

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a avut parte de o moarte cumplită, după ce, fiind în stare avansată de ebrietate, a turnat benzină pe el şi şi-a dat foc.

Totul s-a petrecut joi seară, pe raza comunei Stroieşti.

Victima, Gheorghe B., din localitate, a vrut iniţial să dea foc la şură, însă a fost oprit de un frate de-al său, care a sunat la 112, sesizând poliţia.

Când a auzit că o să vină poliţia, Gheorghe B. a luat sticla cu benzină şi a fugit prin spatele casei.

Fratele său, împreună cu un vecin, au plecat să-l caute, găsindu-l după aproximativ un kilometru pe un câmp.

Gheorghe B. apucase să îşi dea foc şi ardea ca o torţă vie. Fratele acestuia şi vecinul au reuşit să stingă flăcările care cuprinseseră aproape tot corpul bărbatului şi au anunţat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 49 minute
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 6 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 11 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/11°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°