Din ultimul număr al revistei „Dacia literară” (9-10/2012) aflu noutăţi... vechi de peste 40 de ani! N-am ştiut că prietenii lui George Mărgărit încercaseră să ridice un monument în amintirea poetului. Un prim monument, dacă-i putem spune astfel, l-a constituit editarea la „Junimea” a cărţii de poezie intitulată „Vulturii amiezii”. Până la urmă, cum se va vedea, avea să rămână unicul...

Amicii lui Mărgărit, Lucian Dumbravă şi Horia Zilieru, au izbutit, atunci, să adune de ici-colo versurile risipite de Mărgărit în periodice, alcătuind un volum care, chiar dacă n-a trezit mare ecou în critica vremii, s-a bucurat de interesul publicului, epuizându-se în două săptămâni.

„Dacia literară” publică, sub semnătura lui Iulian Marcel Ciubotaru, un articol ce include două scrisori inedite. Prima, semnată de Lucian Dumbravă şi adresată lui Const. Mărgărit, fratele poetului decedat, conţine propunerea de „ridicare a unui monument” (probabil, bust) la mormântul din pădurea Bârnova, utilizându-se drepturile de autor obţinute de moştenitor după apariţia „Vulturilor amiezii”. Cea de a doua cuprinde acordul lui C. Mărgărit şi sugestii pentru finalizarea iniţiativei. N-am cunoştinţă de ce totul a rămas în fază de proiect. Şi n-a fost singurul eşec.

Mai întâi, câteva informaţii despre poetul mort în 1961 la Sanatoriul Bârnova. „Domnule Mărgărit, dumneata eşti o inteligenţă periculoasă chiar şi pentru mine!” – i-a spus G. Călinescu discipolului său de la Iaşi. A constata, acum, că poetul este uitat e prea puţin spus: de fapt, n-a fost niciodată cu adevărat cunoscut decât în anumite cercuri literare avizate. În amintirile celor din breaslă, „Ghiţă” Mărgărit deţine loc de invidiat. Lucian Raicu: „Generaţia mea, în frunte cu Labiş, îi datorează enorm. Această datorie nu va putea fi niciodată plătită. Într-o epocă de grăbită neglijare a valorilor de cultură, cum a fost ac