Într-o postare pe blog. europarlamentarul PDL, Monica Macovei a explicat de ce ARD a considerat necesară aplicarea unor criterii de integritate pentru candidaţii ce se vor prezenta în faţa alegătorilor pe 9 decembrie, data alegerilor parlamentare. Sursa: VLAD STĂNESCU
"Astăzi, în Parlamentul României, avem parlamentari care sunt condamnaţi definitiv, care au colaborat cu Securitatea, care au fost declaraţi incompatibili, care au făcut contracte cu statul, care au fost sau sunt în conflicte de interese. Nimeni nu poate să aibă încredere în ei, niciun român, că aceştia îi vor conduce bine şi corect, că vor încheia contracte corecte şi că le vor îmbunătăţi viaţa. De aceea, încă o dată, reforma clasei politice: vrem să o facem. Şi noi o facem şi o începem cu Alianţa şi cu aceste criterii", a explicat europarlamentarul PDL.
Monica Macovei a menţionat şi criteriile de integritate avute în vedere de ARD pentru candidaţii săi, despre care a menţionat că " nu au fost inventate stând într-un birou, ci ascultând vocea oamenilor" şi au fost ulterior votate în Comisia de Etică a alianţei.
Acesta a trecut în revistă criteriile, începând cu cele care se referă la latura penală.
"Un prim set se referă la latura penală: să nu fi fost condamnat definitiv, să nu fi fost sau să nu fie arestat preventiv, să nu fie trimis în judecată, să nu existe indicii temeinice privind săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, de fraudă sau o altă infracţiune majoră. De asemenea, să nu existe indicii cu privire la fraudarea votului", a scris, Macovei, pe blog.
În paralel, Monica Macovei face o comparaţie cu "oferta" USL, spunând că "modelul de candidat al Uniunii este senatorul Cătălin Voicu" şi adaugă faptul că Uniunea " face zid în jurul celor cercetaţi penal".
"Avem un alt set de criterii cu privire la incompatibilităţi şi averi nejustificate. Nu pot fi candidaţi cei pe