IAȘI. Luni, 17 septembrie, peste 47 de mii de elevi dar și peste 6.000 de elevi de clasa pregătitoare vor merge la școală. În această vară, municipalitatea a investit 385 mii lei pentru lucrările de pregătire a noului an şcolar. Aproximativ 2.500 de cadre didactice se pregătesc de ore. În municipiul Iaşi, îşi deschid porţile 113 unităţi şcolare – 14 colegii, 17 licee, 30 de şcoli generale, dar şi cele 52 de grădiniţe cu program normal şi prelungit din municipiu.
Deschiderea oficială a anului şcolar din Iași va avea loc de la ora 9, la Colegiul Garabet Ibrăileanu. La festivitate vor participa şefa inspectoratului şcolar, Camelia Gavrilă, primarul Gheorghe Nichita, prefectul Romeo Olteanu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei. O a altă festivitate va avea loc la Şcoala din Leţcani, care inaugurează în acest an un nou corp de clădire.