Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SOV a studiat fraudarea Petromservice în puşcărie. Luca a cerut imunitate de sindicalist european

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 16 septembrie 2012 ·

O lege cipriotă din 2007, privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţarea terorismului au dus la descoperirea societăţilor controlate de Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi Octavian Ţurcan. Cei trei sunt acuzaţi că au fraudat Petromservice cu suma de 83.518.369,96 de euro. Sursa: MĂDĂLIN PRIBU

Vîntu, Luca şi Ţurcan au folosit zeci de societăţi off-shore înfiinţate în Cipru. Cei trei au fost prinşi după ce autotităţile din Cipru au transpus în legislaţia internă o directică europeană privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului. Aceasta impunea statelor membre să adopte norme care să oblige instituţiile de credit să ia măsuri de cunoaştere a clientelei, incluzând verificarea identităţii beneficiarului real înainte de stabilirea unei relaţii de afaceri, precum şi cu prilejul efectuării unor tranzacţii în valoare de cel puţin 15.000 euro.

Aceste prevederi au fost transpuse în legislaţia din Cipru prin Legea privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţarea terorismului din 2007 (The Prevention and Suppression of Money Laundering and Terrorist Financing Law of 2007), în baza căreia directorul nominal al unei companii este obligat să indice băncii cu care intră în relaţii comerciale identitatea beneficiarului real al companiei. Această informaţie este păstrată confidenţială de către bancă şi poate fi divulgată numai la solicitarea organului judiciar competent. Atuni când procurorii români au vrut să vadă unde se scurg milionele de euro din Petromservice, au dat peste cei trei.

Liviu Luca era beneficiarul real al companiei Elbahold Ltd

Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, din declaraţiile depuse la unităţile bancare şi din evidenţele transmise de autorităţile judiciare cipriote prin intermediul comisiei rogatori

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 3 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 2 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

CSM solicită o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pe tema pensiilor magistraților

Adevarul acum 2 ore
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cere o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pentru a discuta impactul propunerii legislative privind pensiile magistraților.

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 2 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 5 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°