Anul acesta a readus una dintre cele mai spectaculoase voci ale rockului în România. Kempes – vocea asociata cu trupa Cargo - s-a întors acolo unde îi este locul: pe scenă, cu formaţia Rezident Ex şi va susţine primul concert din Bucureşti, vineri, la Arenele Romane. KEMPES
Fostul solist al trupei Cargo
Tavi Iepan
Ovidiu Ioncu sau Kempes – cum este cunoscut datorită pletelor sale si asemănării cu marele fotbalist - a vorbit pentru EVZ despre noul proiect și revenirea pe scenă după nouă ani în care nu a mai cântat absolut deloc. Trupa Rezident Ex poate fi numită o întâmplare fericită. Asta pentru că Tavi Iepan și Adi Popescu s-au întâlnit cu soția lui Kempes într-un club din Arad. Aceasta i-a întrebat dacă nu vor să lucreze împreună.
"Nici soţia mea și nici Tavi Iepan sau Adi Popescu nu au avut nevoie de argumente. Îmi doream să revin pe scenă, pentru că acolo a rămas sufletul meu, iar soţia mea a înțeles asta și mi-a oferit tot sprijinul ei. Nu pot să mint pe nimeni și nici nu mă mint, muzica este menirea mea și, chiar dacă am fost nevoit să mă retrag o vreme, din motive pe care nu le mai discut acum - ele sunt bine cunoscute - mi-am dorit să revin", povestește solistul.
În prezent cântă în varianta Kempes, voce, Tavi Iepan, chitară, Adrian Popescu, chitară, Christian Podratzky, bas, Florin Cvasa, tobe, si Matthias Lange, chitară. Au dreptul să cânte numai câteva piese mai vechi ale trupei Cargo și publicul din ţară s-a bucurat deja de concerte în care a putut auzi melodii ca "Povestiri din gară" sau "Brigadierii". În rest, au înregistrat piese nou nouţe, care își vor face în curând locul pe primul album semnat Rezident Ex.
"Faţă de momentul plecării mele în Australia, industria muzicală din România este schimbată din multe puncte de vedere. Și în bine, și în rău, dar nu este rolul meu să dau verdicte, pot doar să const