RCJ Farul a mers, sâmbătă, la Timişoara, pentru a juca împotriva Universităţii din localitate, echipă pe care nu a reuşit să o învingă în precedentele trei partide ale stagiunii Superligii de rugby. Constănţenii au fost la un pas de a se impune în fieful liderului, dar lipsa de concentrare din finalul jocului le-a permis bănăţenilor să îşi treacă în cont victoria.
Partida de la Timişoara a fost una echilibrată în marea ei parte, repriza secundă aparţinând însă oaspeţilor, care au fost la câteva secunde de primul succes în faţa principalei candidate la titlul de campioană.
Farul a deschis scorul, dar gazdele au replicat prin două eseuri. Ambele tabere şi-au mai trecut în cont câte o lovitură de pedeapsă astfel că, la finalul primei părţi, scorul era 15-6 în favoarea bănăţenilor.
Repriza a doua a fost condusă de oaspeţi. Aceştia au reuşit o lovitură de pedeapsă prin Dumond şi un eseu prin Sergio De La Harpe, transformat de acelaşi Dumond.
Farul a condus până în ultimul minut şi ceea ce părea o victorie sigură a fost năruită de eseul lui Lemnaru. Calafeteanu a transformat reuşita timişoareană şi partida s-a încheiat cu scorul de 22-16. Farul mai are şanse la locul secund, poziţie ce îi asigură avantajul terenului propriu în semifinale, dar acum depinde de jocul rezultatelor.
RCJ Farul a mers, sâmbătă, la Timişoara, pentru a juca împotriva Universităţii din localitate, echipă pe care nu a reuşit să o învingă în precedentele trei partide ale stagiunii Superligii de rugby. Constănţenii au fost la un pas de a se impune în fieful liderului, dar lipsa de concentrare din finalul jocului le-a permis bănăţenilor să îşi treacă în cont victoria.
Partida de la Timişoara a fost una echilibrată în marea ei parte, repriza secundă aparţinând însă oaspeţilor, care au fost la câteva secunde de primul succes în faţa principalei candidate la