Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violenţele din Siria, tot mai dramatice

Publicat in rfi, luni 17 septembrie 2012 ·

Violenţele din Siria au un caracter din ce în ce mai dramatic. Este constatarea unei comisii de anchetă care s-a concentrat, la cererea Organizaţiei Naţiunilor Unite, asupra situaţiei din Siria. În paralel, noi iniţiative au loc pentru găsirea unei soluţii la criza siriană, în timp ce protestele anti-americane legate de afacerea filmului anti-islamic continuă să se extindă.

Cu un bilanţ de 27 000 de victime în 18 luni de conflict războiul din Siria devine unul de natură să dezonoreze întreaga lume civilizată. Într-un fel sau altul atît marile puteri şi ţările arabe şi instituţiile internaţionale au motive să-şi reproşeze că nu au găsit încă o soluţie pentru a opri extinderea actelor de barbarie în Siria. Mai sunt responsabili de această paralizie şi ţările vecine cu Siria, precum şi occidentalii în general precum şi Uniunea Europeană. In seara aceasta, la Cairo, şi-au dat întîlnire, la nivel de miniştri de externe, Egiptul, Iranul, Turcia şi Arabia Saudită pentru a discuta despre evoluţia situaţiei din Siria şi despre problemele umanitare apărute în contextul conflictului. Există slabe speranţe însă ca acest “grup de contact” format la iniţiativa Egiptului să poată propune soluţii viabile.

Nici mediatorul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Lakhadar Bahrimi, nu a reuşit să lanseze vreo pistă viabilă după discuţiile pe care le-a avut cu preşedintele Bachar al Assad şi cu liderii rebeli. Aceştia declară că vor continua lupta pentru a răsturna regimul, în timp ce regimul de la Damasc denunţă faptul că 17 ţări şi-ar fi trimit combatanţi pentru a-i ajuta pe rebelii sirieni.

În spatele acestui conflict atît de mediatizat se ascunde însă şi un altul despre care se ştiu mai puţine lucruri. Primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni că armata ar fi ucis în ultima lună în jur de 500 de rebeli kurzi în regiunile din sud-estul Turciei. O inform

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 43 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 43 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 55 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 50 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°