Italienii şi francezii au folosit „roata electrică". Meşterii ceramişti pun bazele unei Asociaţii Europene a Centrelor de Ceramică prin care să îşi promoveze tradiţia. Ceramiştii horezeni vor „Cocoşul de Hurez", recunoscut ca „marcă autentică".
Pentru prima oară, anul acesta, la Târgul European de Ceramică „Argilla" 2012-Faenza, Italia, au participat şi cei care dau viaţă ceramicii de Horezu. „A fost pentru prima oară când la ediţia de anul acesta am mers cu doi renumiţi ceramişti din zonă, Mihai Nicu Bâscu şi Sorinel Ion Giubega. Dacă italieni sau francezii au venit cu roata electrică la care se modelează lutul, noi, cei din Horezu, am fost singurii dintre cei prezenţi care am mers cu roata manuală, fapt ce a stârnit o mai mare curiozitate în rândul vizitatorilor. La întâlnirea ceramiştilor s-au făcut noi paşi pentru constituirea Grupării Europene de Cooperrare Teritorială, primii care şi-au dat acordul fiind românii, italienii şi francezii. Scopul final al acestei grupării este de a înfiinţa o Asociaţiei Europeană a Centrelor de Ceramică, astfel încât să putem promova pe mai departe tradiţiile meşterilor ceramişti, să facem cunoscute aceste procupări turiştilor care vin să viziteze zonele unde meşterii popularii confecţionează ceramică. Nu în ultimul rând, vrem să stopăm invazia chinezismelor pe piaţa şi să protejăm produsele meşterilor populari. Primele rezultate ale acestei Asociaţii Europene le vom avea, sperăm, la sfârşitul lunii decembrie. Cât priveşte ceramica de Horezu, am început deja demersurile ca acest produs să poartă marca «autentic»", a spus Adrian Dugulan, responsabil cu promovarea si comuncarea în cadrul Asociaţiei Depresiunea Horezu (ADH).
Un „cocoş" de 65.000 de lei
La conferinţa de presă care a avut loc azi, 17 septembrie la Horezu, am aflat că proiectul de promovare a ceramicii de Horezu se va desfăşura pe toată perioada a