Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov au solicitat arestarea preventivă a lui Gelu Ovidiu Rusu (aflat în stare de reţinere) pentru tentativă la viol.
Magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov au admis solicitarea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, la data de 11.09.2012, în jurul orelor 15,00, în timp ce se afla într-o scară de bloc din municipiul Braşov, a acostat-o şi a transportat-o în braţe pe minora C.D.M. (în vârstă de 10 ani) pe care a dus-o în beciul blocului, unde intenţiona să întreţină prin constrângere raporturi sexuale cu aceasta, fiind întrerupt de intervenţia martorilor minori cu care partea vătămată se juca“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov au solicitat arestarea preventivă a lui Gelu Ovidiu Rusu (aflat în stare de reţinere) pentru tentativă la viol.
Magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov au admis solicitarea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, la data de 11.09.2012, în jurul orelor 15,00, în timp ce se afla într-o scară de bloc din municipiul Braşov, a acostat-o şi a transportat-o în braţe pe minora C.D.M. (în vârstă de 10 ani) pe care a dus-o în beciul blocului, unde intenţiona să întreţină prin constrângere raporturi sexuale cu aceasta, fiind întrer