Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciolanul iesean de la Parlamentare s-a impartit in Delta Dunarii

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 17 septembrie 2012 ·

Relu Fenechiu Gheorghe Nichita• USL a negociat impartirea pe partide a celor 17 posturi din Parlament, disponibile pentru Iasi • Dupa cedarea cotei parte catre UNPR si PC, PSD si PNL s-au ales cu acelasi numar de parlamentari • Liberalilor pare sa le placa mai mult la tara, celor din PSD la oras

Membrii forurilor de conducere ale PSD si PNL, impreuna cu presedintii de filiale si de alesii locali USL, presedintii de Consilii Judetene, dar si primarii resedintelor de judet, s-au reunit în week-end-ul care tocmai a trecut într-o locatie din Delta Dunarii, unde si-au impartit colegiile de la alegerile parlamentare din 9 decembrie. În Delta au fost convocate doua intalniri – vineri dupa-amiaza avand loc întâlnirea alesilor locali ai USL, iar sâmbata dimineata sedinta comuna a Comitetelor Executive ale PSD si PNL. Reuniunile USL au fost convocate, practic, pentru a valida negocierile din interiorul aliantelor PSD-UNPR si PNL-PC privind împartirea colegiilor eligibile pentru alegerile parlamentare.

Potrivit presei centrale în baza negocierilor care au avut deja loc, PNL va ceda PC 21 de colegii eligibile, iar PSD va ceda UNPR 24 de colegii eligibile, pastrând principiul paritatii între PSD si PNL. La Iasi, UNPR si PC au smuls trei potentiale posturi de parlamentar, adica circa 12 suta din totalul pe tara.

Potrivit unor surse din PSD, din totalul de posturi de parlamentar vanate de USL in judetul Iasi, 9 au fost repartizate catre PSD si 8 catre PNL. Potrivit negocierilor, doua posturi de parlamentar ar urma sa fie cedate de PSD catre UNPR, iar liberalii ar urma sa cedeze un post de parlamentar conservatorilor. Potrivit sursei citate PSD, liberalii s-au multumit cu colegiile din judet, primind un singur colegiu pentru Camera Deputatilor pe municipiu, un alt post de deputat pe orasul Iasi fiind vanat de conservatori. PSD a primit, pe mun

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Iaşi: Un bărbat şi fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

News.ro acum 21 minute
Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor. Bărbatul le-a spus medicilor că a stropit locuinţa în cursul zilei de sâmbătă, după care a ple

Reformă majoră în sistemul de sănătate. Ilie Bolojan şi Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Creşterea accelerată a cheltuielilor nu mai poate fi susţinută / Sumele nu se reflectă în calitatea serviciilor pe care sistemul nostru de sănătate le oferă cetăţenilor şi nici în satisfacţia pacienţilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
Prim-ministrul României a anunţat, luni după-amiază, pachetul de reformă din domeniul sănătăţii. Conform acestuia, cheltuielile din sănătate au continuat să crească, ajungând la un nivel nesustenabil. La conferinţa de presă a mai participat şi Minis

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 57 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum 47 minute
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum o ora
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°