Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasa pregatitoare se muta de anul viitor la gradinita

Publicat in Corect News, luni 17 septembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a anuntat luni ca, incepand de anul viitor, clasa pregatitoare se va muta la gradinita, transmit televiziunile de stiri.Trecerea grupei pregatitoare la ciclul primar a fost prevazuta in Legea educatiei din 2010, insa a inceput cu stangul inca de la inscrierea copiilor. Sursa imagine: cronicadeiasi.ro.jpg

"Este o placere si o onoare sa fiu aici, si vreau sa le urez succes in primul rand tuturor elevilor incapand deja cu clasa pregatitoare, clasa pe care o vad necesara si utila in cadrul gradinitei si nu in cadrul scolii. Cred ca ne-am grabit putin si cred ca am dat cam mult batai de cap parintilor", a declarat Victor Ponta, care a participat astazi la festivitatile de deschidere a noului an scolar organizate la Colegiul "Spiru Haret” din Targu Jiu.

Comentand anuntul, presedintele executiv al federatiei sindicale Spiru Haret, Marius Nistor, a facut urmatoarea declaratie: "S-a atras atentia ca aceste masuri, impuse de dl Funeriu si cei care au stat in spatele domniei sale, vor crea mari probleme. Si asa s-a si intamplat. Parintii au alergat disperati in acest an sa-si inscrie copiii la scolile pe care le doreau. Nu s-a tinut cont ca scolile nu aveau infrastructura necesara. Avem o criza de resurse umane. Avem foarte multe cadre didactice necalificate sau care au depatit cu mult varsta de pensionare. S-au facut eforturi uriase pentru a demara anul scolar in conditii cat mai aproape de normalitate. Funeriu ar trebui sa raspunda pentru ca si-a batut joc de parinti si de elevi. Dl premier Ponta trebuie sa inteleaga ca invatamantul trebuie sa fie o prioritate ".

Clasa zero a fost una dintre cele mai mari noutati pe care le-a adus anul scolar 2012-2013. Ministerul Educatiei a decis desfiintarea grupei pregatitoare de la gradinita si mutarea ei la scoala. In clasa pregatitoare au intrat copiii care au implinit varsta de sase ani pana

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 30 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 37 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 53 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 22 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

Albert NBN, oprit de polițiști pentru comportament agresiv în trafic. Trapperul a rămas fără permis

Adevarul acum o ora
Trapperul Albert NBN a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins conducând agresiv în centrul Capitalei.

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°