În antichitate se spunea că norocul este dat ori favorizat de către zei. De altfel, primul joc de noroc a avut loc chiar între cei trei magnifici ai puterilor cereşti atunci când Zeus, Poseidon si Hades au decis să-şi împartă lumea cea de deasupra şi cea de dedesubt la... zaruri.

După aceea odată cu muritorii de rând ce au luat în stăpânire Pământul nu a fost nevoie decât de-o frântură de timp pentru ca oamenii, mai mult sau mai puţin coborâtori din zei, să facă asemenea prea puternicilor din Olimp.

Precum se observă din gravurile medievale ce o reprezintă pe zeiţa Fortuna aceasta ducea cu ea Roata Norocului peste care aşezase ca stăpân chiar pe nestatornicul şi perfidul duh al Hazardului

Pe lângă zarurile cu şase feţe pe care pătimaşii închinători ai Fortunei le cunosc atât de bine spre a le hotărî soarta romanii au folosit şi zarurile cu 20 de feţe.

In Grecia şi Roma antică, aristocraţii îşi petreceau parte din timp în locuri special destinate viciului stârnit de jocurile de noroc.

Treptat, locurile de joc s-au înmulţit, deşi au rămas la fel de exclusiviste, iar jocurile de noroc au devenit o practica curentă a înaltei societăţi din acele vremuri. Şi dacă, mai târziu, la 1387, francezii şi-au adjudecat titlul de inventatori ai cărţilor de joc, cei care le-au popularizat au fost germanii, care, în 1440, graţie tiparniţei lui Gutenberg, au realizat primele pachete cu asemenea cărţi.

Cuvântul cazinou este de origine italiana şi se asociază cu o casa de dimensiuni reduse - casini - unde se întâlneau cei bogaţi, unde, nu de puţine ori, viciul era la el acasă şi unde, între două jocuri de noroc, se puneau la cale treburile ţării. Prima casa oficială de jocuri de noroc şi-a deschis porţile la Veneţia, în 1626. Oraşul lagunelor a rămas vreme îndelungată "Mecca" jucătorilor împătimiţi. Atât de mult se câştiga