Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imposibila întoarcere

Publicat in Adevarul, luni 17 septembrie 2012 ·

Declinul politic în România a început odată cu distrugerea Alianţei «DA».

Vasile Blaga are tot dreptul să viseze la o nouă alianţă PD-PNL, chiar dacă partidul pe care îl conduce acum se numeşte PDL. Declinul politic survenit în istoria recentă a României a început în momentul distrugerii Alianţei „DA".

Până atunci lucrurile se desfăşuraseră în limitele acceptabilului, ţinând cont de realităţile româneşti şi de cultura politică a personajelor principale.

Pe de o parte, exista PSD, un puternic partid de stânga, bine organizat, cu lideri a căror autoritate era necontestată. Adrian Năstase încheia un mandat guvernamental de creştere economică susţinută, cu succese internaţionale certe cum sunt admiterea României în NATO şi încheierea negocierilor pentru intrarea în Uniunea Europeană.

Opoziţia, reprezentată de PNL şi PD, traversase o perioadă dificilă după dezastrul de la alegerile anterioare din anul 2000, scrutin în urma căruia fostul mare partid de guvernământ, PNŢCD, fusese măturat de pe scena politică, iar liberalii şi democraţii supravieţuiseră la limită cu un scor de sub 7% în alegeri. Ambele partide au suportat greu cei patru ani de dominaţie absolută a PSD şi se vedeau în postura de a da în 2004 o luptă inegală cu un Adrian Năstase stăpân pe situaţie şi mare favorit, ţinând cont atât de bilanţul guvernării, cât şi de resursele şi capacitatea de mobilizare a organizaţiilor PSD din teritoriu.

În mod natural, PD şi PNL au fost obligate să meargă împreună în alegeri, în ciuda unor mari rezerve, venite din tabăra liberală. La localele din 2004, cele două partide nu au reuşit să încheie negocierile şi au mers, cu rare excepţii, pe liste separate. Victoria lui Traian Băsescu în Bucureşti şi a lui Emil Boc la Cluj au contat enorm în plan psihologic. Alianţa „DA" a mers înainte, de data asta cu liste comune pentru parlamentare. Teodor St

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 7 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum 2 ore
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°