Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Blaga şi Ungureanu vor să ARDă USL

Publicat in Ziua Veche, luni 17 septembrie 2012 ·

Presaţi de termenele legale, PDL, PNŢCD şi Forţa Civică au parafat şi înregistrat la Biroul Electoral Central Alianţa România Dreaptă (ARD), însă negocierile pentru protocolul extins şi stabilirea candidaturilor la parlamentare continuă.

Gândul: Cum vor Blaga şi Ungureanu să ARDă USL “Presaţi de termenele legale, PDL, PNŢCD şi Forţa Civică au parafat şi înregistrat la Biroul Electoral Central Alianţa România Dreaptă (ARD), însă negocierile pentru protocolul extins şi stabilirea candidaturilor la parlamentare continuă. Potrivit unor surse democrat-liberale, proporţia candidaturilor va fi de 7 la 2 sau 7 la 3, partea leului fiind adjudecată de PDL”

Puterea: Dreapta se lustrează pentru alegeri “Printre criteriile de integritate pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidaţi la parlamentare ai Alianţei România Dreaptă se numără un cazier fără condamnări penale, să nu aibă incompatibilităţi, să nu fi fost mare comunist, să nu fi fost securist sau să nu fi trecut de la o formaţiune la alta în cadrul Alianţei”

România liberă: Interviu cu preşedintele Partidului Forţa Civică. Mihai Răzvan Ungureanu: “Traseismul este o temă falsă” “Uşile Partidului Forţa Civică rămân deschise şi pentru alţi politicieni care vin din alte partide, fiindcă potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu formaţiunea sa are nevoie de astfel de oameni cu experienţă”

Curentul: Ponta și Antonescu pregătesc marșul huiduielilor pentru Merkel și Barroso “În timp ce Victor Ponta se angajează astăzi la Bruxelles, în fața președintelui Comisiei Europene, să ducă la bun sfârșit îndeplinirea celor 11 puncte de pe lista dictată în vară de Jose Manuel Barroso, colegii săi de partid și alianță pregătesc un marș anti-european, al huiduielilor, cu care să-i întâmpine pe liderii Europei reuniți la București în a doua parte a lunii pentru Congresul Partidului Popular European”

EvZ: Miracol

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 40 minute
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 3 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran

News.ro acum 56 minute
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, în timpul căreia liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israeliano

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

„Zeul Internetului”, proprietarul unui site care a VIOLAT intimitatea a mii de femei, audiat în calitate de martor de polițiștii din Constanța

Gandul acum 2 ore
Daniel, cunoscut ca „Zeul Internetului”, a administrat din 2016 un forum și un blog pe care erau publicate mii mii de imagini cu femei fotografiate în ipostaze indecente, fără acordul lor. Multe persoane vătămate și martori au fost la audieri. Admin

Bolojan: Cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi / Vor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare / E nevoie de o susţinere parlamentară, aştept ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuţii

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi, el adăugând că cor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare dar necesare şi pentru asta e nevoie de o

Ronaldinho a ajuns la Cluj-Napoca pentru un spectacol fotbalistic în cadrul Sports Festival. Starul brazilian, întâmpinat de primarul Emil Boc, care i-a dăruit un tricou - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Brazilianul Ronaldinho a ajuns vineri la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025. Starul brazilian a fost întâmpinat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care i-a d

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°