Vezi şi catavencii.ro

„Credeam că românii au doar ţigani şi vampiri. Cu Nepotul lui Dracula, am descoperit că au şi umor” scrie pe coperta cu recomandări a romanului lui Alexandru Muşina*. Mai sînt pe copertă, alături de această frază îmbietoare la lectură, alte şase asemenea elogii care ar satisface orgoliul celui mai năzuros autor. Trăsătura lor comună e că sînt inventate, fiindcă, la o adică, cine te poate lăuda mai bine decît tu însuţi?

Ştiam că Alexandru Muşina, care la bază e poet şi uneori eseist, are umor. Nu-l vedeam însă spetindu-se la un roman, îndeletnicire în multe privinţe plictisitoare pentru poeţi. Cînd am văzut titlul şi grosimea cărţii m-am gîndit că a pornit şi Muşina pe cărările postmoderniste ale romanului gotic, ca Andrei Codrescu. Ei bine, nu! Nepotul lui Dracula e un personaj cît se poate de contemporan cu noi, i se spune Fifi, e profesor de franceză şi habar n-are al cui nepot e, fiindcă Bram Stocker nu intră în preocupările lui de semiotician (nu vă speriaţi!) proustolog. Adică exeget al lui Proust.

Fifi e un sac de oase ambulant cu titlu universitar. După mai multe dezalcoolizări a renunţat la vodcă, dar numără cu sfinţenie anii, săptămînile şi zilele de cînd s-a lăsat. E aproape impotent, dar trei dintre studentele lui, care au o bogată experienţă sexuală, văd în el un mascul interesant, genul de vampir – un Dracula cu doctorat, şi vor să-l seducă. În acest scop îl hrănesc cu biftec tartar. Faima lui de Dracula se întinde mai întîi în facultate, apoi în oraş, încît un rom bogat şi cu relaţii, ai cărui strămoşi ţigani au fost robi la curtea adevăratului Dracula, îl ia drept os domnesc şi-şi pune banii, energia plus contactele lui înterne şi internaţionale în slujba propăşirii voievodale a lui Fifi. Astfel că aerianul semiotician e luat în serios ca vampir princiar de tot mai mulţi oameni importanţi sau cu posibilităţi in