2012 aduce o explozie de „boboci“ pe băncile școlii. Pe lângă bobocii de clasa I, mai avem și câteva sute de boboci la clasele pregătitoare. Tristețea mare este în rândul educatorilor din grădinițe, care s-au văzut rămași cu un an mai devreme fără copii. Tristețea, la grădinițele particulare, s-arputea traduce chiar prin faliment…
Prima zi de școală trebuie să fie una care rămâne pentru totdeauna în memoria micuților. La finele săptămânii trecute, 17 unități de învățământ încă nu avea mobililerul pentru clasele pregătitoare. Deci pentru piticii arondați acestor școli, prima zi s-ar putea să fie una în care se vor aduna în curte și vor vedea cum arată niște odăi goale.
Anul școlar 2012-2013 aduce și o veste bună – Școala profesională germană „Kronstadt“ își deschide porțile. Fiind un eveniment pozitiv și de imagine, este așteptat și ministrul Educației și Cercetării, Ecaterina Andronescu. Școala funcţionează în clădirea fostului Liceu Rulmentul, imobilul fiind renovat şi amenajat cu ajutorul Clubului Economic German.
13 firme sunt partenere în acest proiect al șoclii germane, unde elevii vor face doi ani de pregătire, teorie și practică. Elevii vor avea prte și de o bursă de 400 de lei/lună, jumătate de la Ministerul Educaţiei, restul de la cele firmele partenere, care astfel își asigură mână de lucru calificată.
Trimite-ne poze și povestește-ne cum a fost prima zi de școală pe contact@newsbv.ro!
La școala 7, festivitatea de deschidere a școlii a avut probleme cu sunetul, iar elevii au început cursurile direct pe șantier, ne spune Sorin – buzzbrasov.ro.
Festivitate cu rigurozitate nemțească la Johannes Honterus. Foto: Christian Macedonschi
Bucuria revederii cu foştii colegi, la Liceul Sportiv (foto Bogdana Banu)
2012 aduce o explozie de „boboci“ pe băncile școlii.