Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“U” Cluj a fost învinsă de Astra

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 17 septembrie 2012 ·

“Studenţii” au fost învinşi pentru prima dată acasă în acest sezon. Meciul a fost echilibrat până în minutul 75, cu ocazii de ambele părţi.

Universitatea Cluj a primit luni după-masă vizita Astrei, mutată oficial de la Ploieşti la Giurgiu. Echipa pregătită de Gheorghe Mulţescu, fost antrenor şi la echipa clujeană, s-a impus în final datorită unor goluri marcate în ultimul sfert de oră.

Astra a deschis scorul încă din minutul 4, când japonezul Takayuki a fost servit excellent de pe partea dreaptă de atac şi a înscris cu capul, pe lângă un Balauru ezitant, care nici nu a ieşit pe centrare, nici nu a stat între buturi.

Clujenii nu s-au descurajat după primirea golului şi au pornit la atac, reuşind să se aproprie periculos de poarta lui Gavrilaş. Cleiton a fost agăţat în careu în minutul 9, iar centralul Istvan Kovacs a dictat penalty pentru gazde. Viorel Dinu a executat impecabil, restabilind egalitatea. În continuare jocul a fost echilibrat, ambele echipe reuşind să creeze faze periculoase. Oaspeţii au ratat în minutul 40 mai multe ocazii de a reveni în avantaj, fundaşii clujeni reuşind cu greu să respingă câteva şuturi de pe linia porţii sau din careul mic.

După pauză, meciul a continuat în aceeaşi notă de echilibru, până în minutul 75, când Budescu a marcat pentru Astra, în urma unei faze frumoase de atac. Acelaşi Budescu a stabilit scorul final, în prelungirile partidei,

În urma acestui rezultat, Universitatea rămâne pe locul 10 în clasamentul Ligii 1, cu 11 puncte, iar Astra urcă pe podium, pe locul 3, cu 17 puncte. Studenţii vor juca sâmbătă tot pe teren propriu, împotriva formaţiei Dinamo Bucureşti, de la ora 21.30.

Dulca: “Am pierdut nemeritat”

La finalul partidei, Cristi Dulca, antrenorul Universităţii a declarat că echipa sa a fost învinsă nemeritat. "Din păcate am întrerupt seria meciurilor fără înfrângere. Am pierdut n

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 46 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 55 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 8 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 3 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°